“Artistii si arhitectii urmeaza chemarea frumosului, conferind un sens lumii in care traim. Maestrii trecutului au inteles ca avem si nevoi spirituale, pe langa cele animalice. Pentru Platon, frumusetea era o cale catre Dumnezeu, in timp ce pentru ganditorii Iluminismului, frumosul din arta era o cale de a ne salva dintr-o rutina fara sens si de a ne ridica la un nivel superior al cunoasterii. Dar arta a intors spatele frumosului. A devenit o sclava a societatii de consum, satisfacandu-ne doar viciile si placerile meschine, incurajandu-ne parca propriul dezgust. Aceasta este in opinia mea lectia formelor celor mai urate din arta si arhitectura moderna. Ele nu reflecta realitatea ci se razbuna pe ea, rapindu-ne ceea ce ar fi putut fi o casa, un camin, lasandu-ne sa ratacim instrainati si alienati intr-un desert spiritual.
Desigur, e adevarat ca multe lucruri din lumea de azi ne zapacesc si ne deranjeaza. Vietile noastre sunt pline de astfel de reziduuri. Ne luptam cu zgomotele si nebunia cotidiana fara a rezolva sau intelege nimic. Totusi, raspunsul corect nu este de a accepta aceasta alienare ci de a cauta calea de iesire din desert, una care ne va duce in locul in care realul si idealul pot coexista in armonie.
In viata mea de pana acum am gasit acest drum mult mai usor prin muzica decat prin orice alta forma artistica. Pergolesi avea 26 de ani cand a compus Stabat Mater care descrie durerea Sfintei Fecioare langa crucea lui Isus, muribund. Toata suferinta lumii este simbolizata in acordurile sale splendide. Deoarece Pergolesi suferea de tuberculoza cand a scris Stabat Mater, si el este fiul muribund, pe acea cruce. De altfel el a murit la cateva luni de la finalizarea operei.
Nu este o piesa muzicala complexa, sau ambitioasa, ci doar exprimarea din inima a credintei compozitorului.
Arata calea prin care emotiile adanci si cutremuratoare pot dobandi unitate si libertate, prin muzica. Vocea Mariei este scrisa pentru doi cantareti. Linia melodica urca incet, dureros, eliminand o disonanta prin intermediul alteia, atunci cand vocile se confrunta, ele reprezentand atunci conflictul si tristetea din interiorul sufletului ei. Muzica trece dincolo de cuvinte si transmite mesajul intr-un al limbaj, direct in propria inima. Arata ca poate misca universul fara ca lumea sa stie despre ce e vorba, sa afle, fara explicatia teologica, despre existenta acestui lucru pe care il numim suferinta, ci ca ne este destinata tuturor, dar nu este sfarsitul.
In acest film am descris frumusetea ca pe o resursa esentiala. Cautand frumusetea (sau fericirea) ne modelam lumea ca pe un camin, si procedand astfel nu reusim numai sa ne intensificam bucuriile ci sa gasim si consolare pentru durerile fiecaruia din noi. Arta si muzica stralucesc prin lumina sensului ce-l dau vietii noastre, si, prin ele, suntem capabili sa confruntam ceea ce ne provoaca durere, si sa gasim consolare si pace, in prezenta lor. Aceasta capacitate a frumosului de a ne alina suferinta este un motiv pentru care frumusetea poate fi considerata ca un substitut al religiei.
Dar de ce sa dam prioritate religiei? De sa nu spunem ca religia este un substitut al frumosului? Sau si mai bine zis, de ce sa le descriem ca rivale? Sacrul si frumosul stau laolalta, ca doua usi ce se deschid spre o singura incapere, si in acea incapere ne regasim pe noi, acasa”.
http://www.youtube.com/watch?v=FoYKp6Bn-SU
RăspundețiȘtergere