"Există puţine lucruri care ne apropie (nr - sau ne despart) aşa cum fac alegerile. Discutam despre alegeri, votăm în alegeri, observăm alegeri, unii chiar candideaza. Democraţiile noastre se bazează pe alegeri.Toţi înţelegem de ce avem alegeri (nu doar electorale), şi toţi părăsim casa în aceeaşi zi pentru a merge şi a vota. Preţuim oportunitatea de-a ne exprima părerea, de a ajuta la deciderea viitorului nostru, respectiv al ţării. Ideea fundamentală e că politicienii sunt împuterniciţi să vorbească pentru noi, să ia decizii in numele nostru care ne afectează pe toţi. Fără acea împuternicire, acest mecanism ar fi corupt.
Ei bine, din păcate, puterea corupe, şi oamenii vor face multe lucruri pentru a obţine puterea şi a o păstra, inclusiv făcând lucruri rele în alegeri. Vedeţi, chiar dacă ideea de alegeri e perfectă, administrarea unor alegeri naţionale e un proiect la scara mare. Iar proiectele mari sunt complexe. De câte ori sunt alegeri, se pare că mereu e ceva care merge prost, cineva încearcă să trişeze, sau ceva merge prost accidental -- o urnă de vot se rătăceşte aici, fragmente de hârtie sunt lăsate să atârne acolo (nr: un presedinte de sectie - sau cateva sute de presedinti - baga voturi in plus samd).
Pentru a ne asigura că lucrurile vor merge prost cât se poate de puţin, avem toate aceste proceduri în jurul alegerilor. Deci, de exemplu, vii la secţia de votare, şi cineva care lucrează acolo îţi cere buletinul înainte să-ţi dea un buletin de vot şi să te roage să intri într-o cabină de vot pentru a-ţi completa votul. Când ieşi, îţi laşi votul în urna de votare unde se amestecă cu toate celelalte voturi, astfel încât nimeni nu ştie cu cine-ai votat.
Vreau să ne gândim pentru un moment la ce se întâmplă după acest moment, după ce laşi votul în urna de votare. Cand cei mai mulţi oameni merg acasă şi sunt siguri că votul lor a fost luat în considerare, pentru că au încredere că acest mecanism de numarare al voturilor funcţionează (nr: mare greseala). Oamenii au încredere că functonarii publici şi observatorii îşi fac munca pentru care sunt platiti şi ca acestia o fac corect. Urnele de votare merg la secţiile de numărare. Sunt desigilate iar voturile sunt răsturnate şi numărate. Cei mai mulţi dintre noi trebuie să aibă încredere că cei care numară sunt cinstiti si corecti in a numara votul nostru, şi toţi trebuie să avem încredere că asta se întâmplă corect pentru toate voturile din alegeri. Deci trebuie să avem încredere într-o mulţime de oameni. Trebuie să avem încredere într-o mulţime de proceduri. Şi uneori trebuie chiar să avem încredere în computere. Deci imaginaţi-vă sute de milioane de votanţi cu sute de milioane de voturi,toate trebuind să fie numărate corect şi toate lucrurile care pot merge prost cauzând toate aceste titluri de știri negative. Şi nu poţi decât să te simţi epuizat la ideea de a încerca să faci alegerile mai bune.
Ei bine, în faţa tuturor acestor titluri negative, cercetătorii s-au dat cu un pas înapoi şi s-au gândit la cum putem face alegerile altfel. S-au distanţat de problemă şi s-au uitat la ea în ansamblu. Şi imaginea de ansamblu e asta: alegerile ar trebui să fie verificabile. Votanţii ar trebui să poată verifica dacă voturile lor sunt numărate corect, fără a încălca secretul alegerilor, care e atât de important. Şi asta-i partea grea. Cum facem un sistem de alegeri complet verificabil, păstrând în acelaşi timp voturile absolut secrete?Ei bine, modalitatea cu care am venit foloseşte calculatoare, dar nu depinde de ele. Şi secretul e în buletinul de vot. Şi dacă vă uitaţi atent la aceste buletine de vot, veţi observa că lista candidaţilor e în altă ordine pe fiecare. Şi asta înseamnă că dacă alegi unul dintre ei şi apoi îndepărtezi lista candidaţilor, eu nu voi putea spune din bucata care rămâne pentru cine ai votat. Şi pe fiecare buletin de vot e o valoare criptată sub forma acestui cod de bare 2D din dreapta. Şi este o criptografie complicată aici, dar ce nu este complicat e votarea cu unul din aceste buletine. Deci putem lăsa calculatoarele să facă toată criptografia complicată pentru noi, şi apoi vom folosi hârtia pentru verificare.
Votarea decurge in felul urmator: iti alegi unul din aceste buletine de vot la întâmplare, mergi în cabina de vot, îţi însemnezi alegerile, dupa care rupi de-a lungul liniei perforate de pe hartie, care e pe mijloc. Lista candidaţilor ramane in stanga, modul in care ai votat in dreapta. Şi bucata care rămâne, cea cu semnele, aceea e votul tău criptat, care va fi scanat automat de un membru al comisiei. Şi pentru că e criptat, poate fi prezentat, stocat şi numărat central şi publicat pe un website pentru a fi văzut de oricine, inclusiv de tine, insa numai tu vei sti cine a fost candidatul ales, pentru ca partea din stanga (lista canditatilor) e rupta de votul propriu zis. Poti lua acest vot criptat (bucata din dreapta) acasă ca o chitanţă. Şi după încheierea alegerilor, poţi verifica pe internet dacă votul tău a fost luat in considerare comparând chitanţa cu votul de pe website. Şi reţineţi, votul e criptat din momentul în care părăseşti cabina de vot, deci dacă cineva vrea să afle cum ai votat, nu va putea face asta. Dacă guvernul vrea să afle cum ai votat, nu va putea, pentru ca fiecare partid si observator are o cheie de criptare unica cu care "sigileaza" independent intregul balot de vot (pe langa membrii comisiei). Niciun hacker nu poate intra şi afla cum ai votat. Niciun hacker nu poate intra şi schimba votul tău, pentru că nu se va potrivi cu chitanţa ta, si pentru ca sansele ca el sa ghiceasca 50 de criptari succesive sunt destul de mici. Voturile nu pot dispărea, pentru că orice vot poate fi gasit si verificat la cea mai simpla cautare (exista si mecanisme de verificare la fiecare pas - cand balotul paraseste sectia, cand lista este centralizata la judet samd).
Dar magia alegerilor nu se opreşte aici. În schimb, vrem să facem tot procesul atât de transparent încât agenţiile de ştiri şi observatorii internaţionali şi oricine doreşte poate descărca toată informaţia de la alegeri şi sa poata face numărătoarea, independent. Ei pot verifica dacă toate voturile au fost numărate corect. Pot verifica dacă rezultatul anunţat al alegerii e cel corect. Şi acestea sunt alegeri făcute de oameni, pentru oameni, deci pasul următorul pentru democraţiile noastre sunt alegeri transparente şi verificabile.
Mulţumesc."
David Bismark
David Bismark

