sâmbătă, 4 octombrie 2014

Peter Bruegel cel Bătrân "Triumful morţii" si "Prostia omeneasca".


“Prostia omenească”  =http://artcritic.wordpress.com/2008/02/29/doua-tablouri-infricosatoare-si-amuzante-de-peter-bruegel-cel-batrant/

Publicăm viziunea unui broker asupra întregii istorii a pieţei noastre de capital, expusă într-o surprinzătoare formă jurnalistică, care dovedeşte că ar fi putut să îmbrăţişeze şi această carieră. Autorul ne-a cerut să păstrăm confidenţialitatea asupra numelui său pentru un timp, astfel încât cititorii să se concentreze asupra problematicii din textul său, iar nu asupra personalităţii sale, aşa cum îndeobşte o fac comentatorii, care se supun zicalei că "prostul, când îi arăţi luna, se uită la deget".

  
     La Început a fost Cuvântul şi Dumnezeu era Cuvânt.

     Aşa începe Evanghelia lui Ioan, aşa a început Lumea! Şi Bursa e o Lume! La începutul Bursei a fost Cuvântul... de Onoare - Încrederea... şi Bursa era Încredere. Poate la ei, acolo. La noi un Demiurg hâd, dornic să legitimeze un sistem politic printr-un mecanism al economiei de piaţă a zis: "Să fie Bursă!" şi a făcut Bursa după chipul şi asemănarea sa: originală ca şi democraţia proas¬păt instalată, criptocomunistă ca nou-cocoţaţii la putere, arogantă ca pseudoelitele economice apărute din traficul cu blugi şi rulmenţi.

     La noi, Bursa nu a apărut pentru că nişte gentlemani s-au adunat sub un copac şi s-au gândit ei să-şi dezvolte afacerile ori să înceapă altele noi în domenii de mare risc, dar şi cu perspective de creştere uimitoare, folosind, alături de banii lor, şi banii altora, acceptând din start să împartă corect profiturile cu ceilalţi, ci pentru a se pune ştampila "Capitalist" pe economia României şi a albi transferul de active către Foştii, pe principiul: la vremuri noi, tot noi, şi, dacă nu noi... atunci copiii noştri... fir-aţi ai dracu' cu melcii şi democraţia voastră!


     Apărută la comandă, într-un sistem economic nici cal, nici măgar, nici călare, nici pe jos, care încerca să-şi găsească direcţia, Bursa a fost tratată ca un corp străin într-un organism viu: respingere şi, în cel mai bun caz, indiferenţă. E drept că premisele păreau promiţătoare. Gândită iniţial ca o platformă de tranzacţionare a Programului de Privatizare în Masă şi moşită de experţii USAID, la noi, piaţa a pornit deja cu o infrastructură şi cu un nivel de dezvoltare cu mult peste ce era nevoie şi era potrivit pentru realităţile româneşti. Rezultatul a fost similar cu a pune la manşa unui F16 un viteaz războinic boşiman.


     Cât e pe pilot automat, mai zboară, pe urmă trece la arat pământul mai ceva ca MIG-urile primăvara la noi.


     În zadar Make şi alţi profeţi strigau în pustie: Urmaţi Calea ce o aveţi de urmat! Lăsaţi liber tranzacţionabile miile de societăţi din privatizare, voi păstraţi-le pe cele mari, pe cele Alese, pe cele care aleg Calea, şi vedeţi-vă de finanţarea economiei... aste e Bursa, Asta e Calea... Şi Adevărul... şi Viaţa Economiei. Cine să aibă urechi să audă... minte să priceapă, căci mulţi auzeau, şi mai mulţi vedeau şi unii chiar citeau, dar de înţeles, înţelegeau doar... calendarul anual... cel cu fete frumoase...


     
* Pseudokinegeticos

     Căci întinse şi mănoase erau păşunile celor aproape şase mii de societăţi listate de pleznea fierea în bursele mature că nu aveau nici pe departe atâţia vajnici emitenţi.

     Şi păşteau pe ele cam la 16 milioane de bizoni mioritici, purtându-şi cu mândrie coarnele de acţionari părtaşi la avuţia naţională.

     Peste acest mirific paradis, domnea, mai ceva ca leul în parcul Serenghetti, Reglementatorul. Cu drept de viaţă şi de moarte asupra a tot ce mişca, o încruntare a sprâncenei sale crea vânzoleală printre zebrele puşcăriabile şi constipaţie totală printre facocerii râmători prin gunoaiele pieţei. Mai puţin impresionate erau ţestoasele cu carapace la nivel înalt, porcii cu şoriciul suficient de gros să trateze amenzile cu o amnezie permanentă şi girafele expate care priveau dispreţuitor din gât de fildeş la mişculaţiile locale scrutând cu interes următoarea mutare globală pentru carieră proprie.

     Ca hienele s-au repezit brokerii asupra bizonilor mioritici, fugărindu-i din pădure de la Focşani până în dealul Feleacului, din Cotul Pisicii până în Dumbrava Sibiului, ocolind prin blocurile din Ferentari.

     Şi strigăt victorios scoteau ei când smulgeau cuponul mai ceva ca apaşii când luau scalpul duşmanilor. Rămânea în urmă un hoit inutil şi sângerând ca al elefantului căruia i se smulg fildeşii. Unul din zece dacă ar fi fost lăsat în viaţă, atras spre piaţă, aveam acum sute de mii de investitori şi nu nici măcar zece mii.

     Crocodilii de la registrele independente se aţineau pe la vaduri cu extrasele de cont şi codurile confidenţiale zăpăcind bizonii bătuţi de soare în cap şi speriaţi de lucrurile sofisticate, luându-şi parte consistentă din pradă atunci când nu serveau integral lista acţionarilor celor interesaţi.

     Şacalii evaluatori amuşinau pe la colţuri, făcând minuni mai ceva ca Isus, transformând două pâini şi cinci mii de peşti, mai albinoşi e drept, în milioane de euro şi mai rămânând ca la paisprezece coşuri de firimituri pentru capital de lucru, teleportând valoarea terenurilor din City-ul londonez la Pocreaca din Deal, stabilind o valoare de Rembrandt la tablourile unor iluştri monştri sacri locali, faza pe trei comune, secţiunea "Răpirea din serai", ce se aportau la capitalul social, fiind indispensabile funcţionării companiei, dacă era vorba de interesul acţionarului majoritar. Dimpotrivă, aceiaşi evaluatori stabileau, fără putinţă de tăgadă, că ce-i în mână este clar minciună, că o societate fără datorii, profitabilă şi curată ca lacrima, nu face nici jumate din cashul pe care îl are pentru că, indubitabil, aşa ceva nu există, că valoarea metrului pătrat de spaţiu comercial într-un oraş mare e cam aceeaşi ca a unui metru pătrat din halda de cianură ori că o rafinărie ce se vânduse cu miliarde de dolari avea, după ceva timp, o valoare de Agromec, dacă era vorba de eliminat minoritarii.

     Nu puteau lipsi necrofagii lichidatori ce aşteptau la morgă pantru a direcţiona oasele remanente spre burţile care trebuie şi în nici un caz spre a mai da acţionarilor măcar pielea defunctei societăţi.

     În cazul lor, e o chichiţă, zice că cine nu-i gata, acasă, să ceară şi praful de pe toba ce i s-ar fi aruncat în ochi, să fie sănătos, cu lopata firmiturile respective rămân în mâna asociaţiei lor. Mirifica şi curat constituţionala garantare a dreptului de proprietate.

     Părea normal ca, dacă societatea la care te-a făcut Văcăroiu acţionar, dă faliment, asta e, valoarea ei devine zero şi ai pierdut "doar" totul. NU! Suntem ţara absolutului absurd, în care Kafka ar fi preşedintele potrivit. Şi pe urmă este şi scris: "Celui ce are i se va da, celui ce nu are şi ce are i se va lua". Şi se traduce cam aşa: nu ai contract de muncă, poate eşti chiar asistat social, dar ai ghinionul să fi fost acţionar la societatea X, lucru care poate l-ai uitat dacă nu cumva nici nu l-ai ştiut. Societatea a distribuit un dividend cu o valoare atât de mică încât nu acoperea mandatul poştal ca să-ţi fie trimis şi nu l-a trimis. Între timp, societatea a dat faliment, valoarea acţiunilor e nulă, dar vigilenţii de la Casa de Sănătate descoperă că trebuia plătit CAS! Nu contează că nu s-a primit nici un ban, contează că s-a distribuit, că figurează în acte, că e scris într-o ordonanţă de guvern a lui Boc şi, în zelul lor cretin, calculează penalităţi pentru 4 sau 5 ani. În cazul asistaţilor, li se taie ajutoarele sociale şi sunt ameninţaţi cu puşcăria pentru că au ascuns că au venituri din dividende, fiind nişte evazionişti de aceeaşi ţeapă cu un păvăleanu, marta şi boerică. Au fost judeţe unde pensionarii au plătit din banii de medicamente dări, pentru sume infime, neprimite niciodată, până când o decizie a Curţii Constituţionale a stabilit că pensionarii sunt asimilaţi salariaţilor şi nu trebuie să plătească CAS la dividende şi dobânzi.

     Şi aşa apar la uşa SSIF-urilor oameni care roagă să fie scăpaţi de acţiunile din PPM la orice preţ şi care sunt în stare să plătească mai mult decât au de luat numai să nu mai figureze cu ele. Sfârşit apoteotic al Programului de Privatizare în Masă (PPM).

     * O naţionalizare cu semn opus

     Şi, de fapt, ce a fost acest PPM? Cel mai rău lucru care s-ar fi putut întâmpla pieţei de capital. O naţionalizare cu semn opus. Sau, mai bine zis, o altă perversiune a naţionalizării fiindcă masochişti fiind, am mai vrut odată şi înc-o dată. Dacă la 11 iunie paş'opt li s-a luat celor ce aveau totul şi s-a dat celor mulţi, reprezentaţi prin conducători, acum, după loviluţie, li s-a dat tot celor mulţi 30% din economia naţională. Într-un ultim delir comunist s-a împărţit egal o halcă din avuţia ţării tuturor, fie că era pensionar care lucrase 40 de ani sau puşti care tocmai terminase profesionala, cercetător sau alt intelectual care scrisese ceva în cărţi ori citise câteva biblioteci sau pierde vară fofilat, că pe vremea aia teoretic nu erau şomeri, profesor eminent sau beţiv tolerat prin vreun post uitat de stres, chirurg salvator a sute de vieţi sau curvă la Intercontinental, celui care economisise acolo o brumă de bani ca şi celui ce era înglodat în datorii, "ceare-uri" şi căciuli. Tuturor egal, egal, egal. Dacă naţionalizarea a fost înfăptuită de comuniştii aduşi de tancurile sovietice şi sub ameninţarea Nagan-ului, privatizarea a fost gândită de puii aceloraşi comunişti doar că la lumina de Licurici, sub evantai European, cu supervizare iluminată, susţinere bubula şi binecuvântarea unui sobor de preoţi. 

     Dar dacă sistemul comunist a fost o imbecilitate economică care a dat-o cu oiştea în gard, sistemul gândit după acelaşi principiu nu putea avea decât acelaşi rezultat. DEZASTRU. Ceea ce pun în discuţie este principiul egalităţii după care s-a făcut privatizarea în masă: un principiu comunist stând la baza construcţiei pieţei de capital - o instituţie a capitalismului. S-a văzut în timp că baza construcţiei nu e solidă, că nu putem construi nimic durabil.

     Ceea ce trebuia să fie stindardul şi barometrul economiei de piaţă, după 19 ani, nu se poate autosusţine din economia privată şi după ce a fitirisit PPM-ul stă, în continuare, cu ochii hulpavi şi limba scoasă după oasele pe care le mai aruncă statul prin privatizările pachetelor cerute şi impuse de FMI. 

     Ce trebuia să fie mândria capitalismului românesc cerşeşte listările statului şi aşteaptă mântuirea, fără a avea vreo urmă de credinţă ori un strop de încredere, de la un Mesia venit din Nord nerecunoscând că bazele construcţiei nu au fost solide, că fundaţia e clădită pe minciună, că minciuna duce la minciună şi că edificiul creat este pervertit pentru că pervertiţi sunt toţi participanţii.


     Pervertirea tuturor

     * Autoritatea 

     Dacă bursa ar fi pornit de la zero, rolul Autorităţii ar fi fost minim. La umbra legislaţei copiate oricum de afară, regulile trebuiau făcute de piaţă, piaţă însemnând bursă şi brokeri, iar bursa şi brokerii trebuiau să găsească acele reguli care să-i facă pe investitori să vină cu banii şi pe emitenţi să accepte finanţarea, să o caute şi să respecte regulile stabilite. Treaba Autorităţii era să vadă dacă legile sunt respectate, dacă participanţii îşi asumă şi se conformează regulilor, iar ea să vină cu nişte regulamente prin care să arbitreze interesele divergente.

     Din nefericire, PPM-ul a adus câteva milioane de acţionari total afoni şi neştiutori, făcuţi acţionari cu forţa de către stat care prin organul său trebuia să-i şi protejeze. În consecinţă, luându-şi în serios rolul de poliţai al pieţei, Organul a folosit pulanul din dotare în primul şi în primul rând pe spinarea brokerilor (nu că ei ar fi fost vreo adunare evlavioasă de calugăriţe), că erau mai la îndemână şi mai uşor de controlat. Pe măsură ce mai apărea un scandal în piaţă şi câte un broker sau vreun alt participant la piaţă se dedulcea la caşcaval, se intervenea mult prea târziu şi mult prea disproporţionat, stabilind reguli stricte ce protejau punctual PPM-iştii dar îngreunau şi distrugeau business-ul pieţei. Totul a culminat în urma scandalului CI-CO cu o dispunere de măsuri care stabilea că acţiunile trebuie numerotate şi că fiecare acţiune să aibă un număr pentru a putea fi urmărită. Ar fi pleznit calculatoarele dacă s-ar fi aplicat, iar un extras de cont ar fi arătat ca o enciclopedie în cinci volume. În acest timp, CA-urile şi majoritarii, care fugeau cu societăţile în spinare, nu erau atinşi nici cu o floare dacă mimau o minimă conformare cu legea.

     PPM-ul a făcut ca rolul principal în stabilirea regulilor să fie al Reglementatorului. Şi, de atunci, piaţa merge cu frâna de mână trasă. Undeva în jurul anilor 2000, exista o discuţie ca brokerii să obţină autoreglementarea. Ghinionul a fost că madam Vlas ceruse autoreglementarea pentru organismele de plasament colectiv unde era preşedintă şi matroană. Dezastrul FNI a făcut ca reglementarea să treacă total, definitiv şi irevocabil în parohia Autorităţii. Nimeni nu mai respiră, inspiră, transpiră, expiră şi moare în piaţă decât dupa ce raportează la Organ. Rezultatul: se intervine de către stat în contractele dintre privaţi, se stabileşte tot de către stat cine, unde, când şi cum se listează, decizii care ar trebui să aparţină mediului economic se iau de stat. Dimpotrivă, decizii care ar trebui luate de autoritate ferm sunt pasate unor privaţi ale căror conflicte de interese sunt mai mult decât evidente într-o spălare de mâini care îl face simpatic şi pe Pilat din Pont.

     * Bursa

     Înzestrată de la început cu mii de emitenţi şi milioane de acţionari, asimilată cu o entitate de stat a avut în primii ani aceeaşi atitudine şi mentalitate ca orice altă instituţie bugetară. Nepunând la îndoială profesionalismul personalului, atitudinea faţă de emitenţi, brokeri şi investitori a variat între o condescendenţă binevoitoare cu urme de superioritate şi oţărala ţăţistică specifică unui ghişeu de reclamaţii. Ferm convinşi că ei pun doar terenul şi că alţii trebuie să vină cu echipele şi să joace, dormind liniştiţi călare pe profiturile nedistribuite din primii ani de funcţionare, taxele plătite de emitenţi şi comisioanele relativ mari, ancoraţi într-un paseism sămănătorist din aerul rarefiat şi condiţionat de la etajul paisprezece au considerat că numărul de simpozioane pe cap de emitent şi cantitatea de pişcoturi consumate pe cap de invitat ca indicatori de performanţă. Au considerat că protocoalele de colaborare cu puternicele burse din Peru până în Burkina Faso sunt esenţiale pentru atragerea de noi emitenţi, că în călătoriile de documentare prin Patagonia se pot găsi răspunsuri la aşteptările investitorilor locali. Toate astea în loc să sară la gâtul Legislativului şi Guvernului pentru facilităţi fiscale la societăţile listate şi avantaje pentru investitori, să ţină la respect Autoritatea respingând regulile care afectau buna funcţionare a pieţei, să pună biciul pe brokeri şi să-i alerge pe teren după emitenţi şi investitori, să fie utilă şi atractivă emitenţilor, prietenoasă şi deschisă cu investitorii, ea însăşi primul exemplu de transparenţă, să fie prima care ia de urechi majoritarul şi dă cu el de pământ când acesta sare calul mergând până la excluderea ipochimenului din club şi tratarea lui ca pe o persona non grata. Să facă totul pentru a asigura Încrederea.

     * Brokerii

     Deveniţi brokeri peste noapte, precum odată ofiţerii armatei populare la apelul bocancilor, în primii ani erau ferm convinşi că recolta de cupoane la hectar e supremul act de competenţă. Aduşi repede cu picioarele pe pământ de criza asiatică şi de bâlbâielile cederiste, au început lupta pentru supravieţuire care intrând sub umbra unui SIF, la sân de mogul, pulpană de boier afacerist, ţâţă de bancă, ori tetina de multinaţională, rămânând cam la o mână de independenţi. Şi fiecare a trecut la spălarea chiloţilor din grupul aparţinător care a adunat cu cupoanele din raza de acţiune şi ce mai dădea Domnu'... prim-ministrul de la vremea respectivă (o prostituţie cum au fost tranzacţionarea acţiunilor persoanelor disponibilizate) se putea supravieţui. Tsunamiul FNI venit ca o urmare firească în timp a scandalurilor jocurilor piramidale total nereglementate şi ca o încununare a şmenului SAFI incipient reglementat şi mai jenant supravegheat, a ras orice urmă de credibilitate în sistemul financiar nebancar lăsând brokerii cvasi şomeri pentru ani de zile. 

     Trecut-au anii!... Când, în sfârşit, s-au trezit din lanul de cupoane şi au aflat şi ei cu ce se mănâncă treaba asta cu bursa, brokerii au nimerit în valul de bani ieftini care bântuia economia mondială şi care inundase România ce preadera - adera la UE. Urmările: deodată cupoanele au căpătat o valoare mirobolantă şi acel 8% era pe măsură. Mai nou şi rezidualele de la SIF-uri aveau valoare, de cozile la uşile brokeriilor erau ca la farmacii în zi de compensate. Orice luau brokerii pe vremea aceea creştea ca activele fondurilor în zi de raportare, că fiecare se credea pe sine un mic Midas, iar pe Buffett un moşneag depăşit. Dacă mai aveau şi geniul de a lua ceva acţiuni la vreun zarzavat ruginit, dar mare deţinător de terenuri, deveneau gata căpătuiţi. Cei care totuşi încercau să aducă vorba de finanţare şi luau taurul de coarne băteau la uşi închise. Căci factorul de decizie de la posibilul emitent îi privea cu o superioritate abia mascată şi în primul rând sublinia inspiraţia de a nu fi vândut cu un an, doi înainte, timp în care valoarea activelor şi a "biznisului" s-au dublat. Explica grăbit că în ultimele zile a fost contacat de 2 jucători strategici, vizitat de o mână de fonduri de private equity, agasat de o ciurdă de directori de bănci, sunat personal de patru vicepreşedinţi şi a fost invitat de alţi doi preşedinţi să joace tabinet, că la golf dovedise competenţe limitate. Problema mare era timpul. La întrebarea "în cât timp?" se poate finaliza finanţarea pe bursă brokerul înghiţea în sec, bâiguia "şase luni" cu jumătate de gură, ştiind că nu e nici o şansă. La care Factorul amintea că ultima majorare de împrumut durase 3 zile. Bună ziua! Finanţarea prin bursă - imposibilă...

     * Investitorii 

     Ei ar fi trebuit să fie cei fără pată precum pruncii şi piaţa de capital să-i facă să vină la ea.

     La început au supt la sânul ei laptele dulce dar şi otrăvit al câştigurilor mari şi rapide. Căci de partea cealaltă, acţionarii PPM n-au ştiut niciodată valoarea reală a acţiunilor lor şi le-au dat pe mai nimic şi te miri ce, funcţie de necazuri şi nevoi, câteodată din prostie, că era decizie de la domnu' director sau rugăminte de la dom' primar ori că aşa făcuse vecinul sau îi ceruse băiatul cel mare bani de frigider. Acţionarii PPM şi, de fapt, ulterior, toţi cei care au primit aproape gratis acţiuni, fie că au fost angajaţi ai unor bănci, salariaţi pentru care sindicatul obţinuse facilităţi, acţionari din PAS-uri ce oricum erau avantajate la achiziţionarea pachetului de la stat şi unde se făcuseră toate artificiile ca plata să nu fie resimţită în ziua de salariu, inclusiv ulterior despăgubiţii la Fondul Proprietatea, toţi s-au raportat la aceste acţiuni având valoare de achiziţie zero. Orice ban primit era în plus şi era considerat un câştig şi la prima tresărire de preţ rupeau bid-urile. În consecinţă, investitorii au câştigat legal frumoase averi, dar nu a fost un joc fair-play pentru că nu au jucat de la egal la egal. Într-o piaţă normală, unde acţionarii ar fi dat bani pe acele acţiuni, preţurile de tranzacţionare ar fi fost mai aproape de valoarea reală.

     "Cum îi creşti aşa îi ai" - se zice despre copii, "o ţară are conducătorii pe care îi merită", iar o piaţă are investitorii pe care şi-i formează. Ori investitorii noştri nu au crescut cu IPO-uri multe, sănătoase şi naturale (Banca Transilvania singura excepţie şi singurul caz de succes total), n-au luat companii de mici să le crească şi să crească odată cu ele. Îndopaţi cu semipreparatele pline de E-uri cancerigene ale combinaţiilor în care statul îşi băgase mai mult sau mai puţin coada, serviţi cu bolnave IPO-uri făcute pentru exitul iniţiaţilor urmate de falimente răsunătoare, duşi cu zăhărelul unor MCS-uri (majorări de capital social) la societăţi unde se mima deschiderea spre piaţă cât mirosea a bani şi sictiriţi dumnezeieşte ulterior, investitorii au căpătat o constituţie şubredă ca mediul în care se formaseră. În continuare abuzaţi, batjocoriţi şi furaţi prin toate metodele de majoritar, nebăgaţi în seamă de emitenţi, persiflaţi de brokeri, neprotejaţi de Autoritate şi trimişi la plimbare în justiţie, vânaţi şi trataţi ca nişte paraziţi de către fisc, priviţi ca nişte speculatori ordinari de legiuitori, au dezvoltat cel mai toxic sentiment pentru piaţa de capital: Neîncrederea. Apărută în mod justificat ca un antidot natural şi ca o formă de apărare, neîncrederea lor e cancerul care macină piaţa şi blochează orice încercare de revenire. Neîncrederea lor e veninul care paralizează orice tentativă de a duce lucrurile în direcţia bună. Cuplată cu cârcoteala specifică din bătrâni şi cu capacitatea nou descoperită de a macula pe cel ce iese în faţă şi vrea să mişte lucrurile duc împreună la mormăielile: "Cine-i ăsta? Las' că ştim noi; Vrea să ne facă; prea scump; prea îndatorat; a mai falimentat odată; prea are un singur client; prea mulţi clienţi; e lohn; n-are piaţă; n-are viaţă; ăla e management? prea mică marja; nu are ebitda mare; sectorul stă prost etc, etc". O bună parte a investitorilor noştri par a se fi transformat în corul babelor bocitoare profesioniste. Neîncrederea lor este prima şi cea mai mare barieră a pieţei de capital în calea IPO-urilor private.

     E falia adancă între aşteptările investitorilor trecuţi prin toate cele de mai sus şi nivelul pe care îl cer entităţile private pentru a se finanţa pe bursă. Şi acesta e marele blocaj. Cei care cu bună credinţă ar accepta să folosească finanţarea din bursă renunţând la o parte a proprietăţii lor vor să o facă la un preţ corect (acceptă şi un discount rezonabil... dar atât) din punctul lor de vedere, care e la ani lumină de preţurile pe care le doresc investitorii. 

     * Emitenţii

     Listaţi prin efectul legii, nu au avut nici un avantaj sau folos de la piaţa de capital. Prin taxele şi contractele pe care au fost obligate să le încheie au cotizat direct şi au ţinut în spate primii doi actori. Şi au fost câmpul de bătălie pentru interesele tuturor. Raportările şi situaţiile cerute au fost, pentru ei, timp pierdut şi bătaie de cap. Banii veniţi din majorări de capital de la alţii decât majoritarii erau priviţi cu suspiciune şi uimire. Operaţiuni economice ca o banală răscumpărare de acţiuni la o societate nelichidă s-ar întinde teoretic pe 2 secole, iar o majorare de capital social la un banal Agromec cere un prospect aprobat de Autoritate. În majoritatea covârşitoare, piaţa este pentru ei ceva inutil când nu devine o frână în calea funcţionării normale.

     * Majoritarii

     Definiţi în sens larg ca cei care deţin în mod real societatea şi care au capacitatea de a numi Consiliul de Administraţie.

     Câştigătorii întregului proces şi cei care au fost cei mai avantajaţi. În primă fază, neloviţi nici cu o floare de Organ, cu o legislaţie şi cu o justiţie mereu în favoarea lor au transpus elegantul absolutism de stat francez "Statul sunt eu", la situaţia dată "Compania sunt numai eu", majoritarul altoit cu manelisticul neaoş: "Şi fac ce vrea muşchii mei... de aia."

     Odată negociat pachetul de la stat sau din altă parte, care poate a cuprins şi parandărăturile aferente, după ce a promis marea tehnologiilor avansate cu sarea în bucate pentru angajaţi, ultima lor grijă erau acţionarii minoritari. Fiindcă el plătise: mult, puţin, dar plătise pentru pachetul majoritar, i-a considerat pe ceilalţi acţionari nişte mocangii care nu pot avea nici o pretenţie să-şi bage nasul în treburile societăţii. Variaţiuni pe aceeaşi temă dacă pachetul majoritar sau cel de control era la SIF-uri, era adunat, certificat cu certificat, sau era pândit PAS-ul la cotitura dizolvării. Odată ajuns majoritar, după el potopul de lucruri bune se abătea asupra societăţii şi mai ales asupra minoritarilor. Delistări la preţuri ridicole rezultate din evaluări mult prea penale, majorări de capital social cu active supraevaluate şi total inutile, societăţi căpuşă în aval şi amonte care să dreneze profiturile şi activele valoroase, contracte înrobitoare sau fuziuni la paritate cu societăţi de management şi know-how fondate de iluştri ghizi sau străluciţi bodyguarzi, divizări asimetrice publicate legal în ziare de mare circulaţie dintr-un târg din capătul opus al ţării, iar la locul de depunere a cererilor dacă reuşeai să treci cu trupele speciale de portar aflai că secretara era plecată în concediu şi nimeni nu primea cererea, vânzări de active la preţuri de inventar către terţi mai mult sau mai puţin apropiaţi, gajarea cu active la împrumuturile unor entităţi care erau în legătură cu majoritarul, OPP-uri niciodată efectuate până la falimentul firmei, contracte de consultanţă sau asistenţă juridică către firmele nevestei, amantei, nepoatei sau cam pe acolo, cumpărări de terenuri de mare valoare şi interes major care, culmea, erau ale majoritarului, cumpărări de pachete de acţiuni la firme care eludau orice sinergie faptică cu meandrele concrete ale societăţii, parcarea pachetelor de acţiuni de pe/pe persoană fizică care este, prime de asigurare plătite societăţilor astralo-carpatine la valori de ziceai că asigurau Titanicul, adunări generale la care acţionarii erau informaţi că nu se ţine azi, iar mâine era deja publicat în Monitorul Oficial, ameninţări că orice reclamaţie sau plângere se va trata ca un abuz de drept ori mai simplu, cu aruncarea de la etaj etc, etc, etc... faptele şi isprăvile lor ar fi subiect pentru lucrările de doctorat ale unor distinşi judecători sau dimpotrivă au fost absolut legale, că legea le-a permis şi s-au înscris în logica, comportamentul şi filozofia acelor ani.

     Nu poţi să condamni nişte persoane că şi-au urmărit interesele, că au folosit legea în favoarea lor, că poate au forţat-o mai mult sau mai puţin, că au făcut urechea toacă la bla-bla-ul cu guvernanţa corportivă, că i-a durut fix în cursul acţiunilor de avertismentele şi sancţiunile CNVM, că nu s-au despletit la un dosar, două, sau mai multe penale până nu au hotărât instanţele cu totul altceva. La un popor care trăieşte sub semnul furtului ca stare de fapt, în care epopeea naţională povesteşte despre un take-over ostil a stake-ului de oi a baciului moldovean de către iniţiaţii vrâncean şi ungurean, o şmenuială a acţionarilor minoritari poate trece ca o faptă de vitejie şi chiar o răzbunare binemeritată în retrospectivă.

     * ...nimic nu e...

     Construirea pieţei de capital pornind de la privatizarea în masă a fost o greşeală niciodată asumată, greu imputabilă cuiva, cât timp teoretic şi de principiu ansamblul părea fezabil. Privatizarea fusese o decizie politică, populistă deci cu o largă susţinere populară şi se voia o reparaţie pentru anii de comunism. Faptul că s-a folosit principiul egalităţii la fundaţia pieţei nu părea să deranjeze pe nimeni. În timp, lucrurile au evoluat spre catastrofal producând o alienare a rolului, rostului şi esenţei fiecărui participant la piaţă. Pe de o parte super reglementată de o Autoritate omnipotentă, neputincioasă în finanţarea firmelor private, neputând evita scandalurile care au zguduit-o tot timpul, cu actori incapabili să-şi asume rolurile ce le erau destinate, nesancţionând comportamentul venal al unor majoritari sau moguli eterni mai vechi sau mai noi din cauză de lacune legislative, indolenţă şi fuga de răspundere, cu o perpetuă bătaie de joc la adresa minoritarilor, din piaţa de capital a dispărut principalul ingredient: Încrederea. Şi unde Încredere nu e, nimic nu e.

     * Ce ar fi fost să fie... 

     Bursa trebuia să fie acel club select al societăţilor care se listau pentru că voiau bani de la investitori. Şi fiindcă le voiau banii, ca să-i obţină trebuiau să ofere posibilitatea investitorilor să câştige, transparenţa şi onestitatea fiind regulile jocului, conformarea voluntară la regulile pieţei - o caracteristică definitorie, defaulturile fiind accidente, iar faptele penale de neconceput, dar odată întâmplate, repede pedepsite şi recuperat prejudiciul.

     PPM-ul nu trebuia să aibă nimic în comun cu Bursa. Rasdaq-ul sau ce mai rămânea din privatizare trebuia să rămână o platformă pentru un număr de ani, pe urmă trebuia aleasă o soluţie de final, ura şi la gară. Make avea dreptate că libera tranzacţionare scotea acţiunile PPM din raza de acţiune a Bursei. Poate că numărul de scandaluri ar fi fost dublu. Poate triplu. Dar Bursa nu era afectată. Încrederea în Bursă ar fi rămas intactă. S-ar fi vândut acţiunile la colţ de stradă, prin pieţe, târguri şi oboare, ca ciorapii, prin licitaţie cu strigare continuă "trei cupoane - zece mii"; "2 cupoane de PETROM şi ţi-am dat sticla de rom"; "nu daţi banii pe prostii, luaţi COMPA la copii"; "nu daţi banii pe nimicuri, luaţi acţiuni la SIF-uri". 

     Multe acţiuni s-ar fi vândut - unde în altă parte - prin ziarul Bursa (las' că ştim noi de ce i-a zis ziarului aşa!), Bărbosul devenea nabab, calendarul anual - realizare de referinţă în domeniu precum cel de la Pirelli şi sursă de inspiraţie pentru Victoria's Secrets - poate îi făcea Hugh Hefner o ofertă de preluare... sau invers??!!...

     Brokerii ar fi suferit în primă fază şi ar fi arătat ca o haită de tomberonezi ogărjiţi. În vremuri de restrişte, pe foamete mare şi fără alternative, haita s-ar fi cernut şi selecţia şi-ar fi spus cuvântul, rămâneau cei tari, cei care se adaptau şi erau chemaţi. Ar fi dispărut potăile care ulterior au pus botul la primul oscior mai cu carne ieşit în cale ori care au lins resturile din conturile clienţilor ca şi javrele care au furat hot-dogul cu acţiuni direct din Depozitar, când stăpânul era cu spatele. Ar fi fost ca o perioadă de opoziţie, se căleau caracterele şi ieşeau în faţă liderii adevăraţi, nu cei creaţi de televiziuni că faceau rating pe sticlă agitându-se artistic, pedalând la două laptopuri cu patru mâini. Pe care mulţi i-au urmat ca o turmă de oi până s-au dus în prăpastie singuri şi, acum, chibiţează de peste mări. Am fi avut în piaţă doar acei oameni pentru care "dictum meum pactum" e un fel de a fi, pentru care strângerea de mână are valoare de contract legalizat, cuvântul dat, pentru ei, e gajul suprem, "my word is my bond" era în ADN- ul lor.

     Comunitatea ar fi fost o elită, glasul ei ar fi fost ascultat, cuvântul ei ar fi fost Adevărul pieţei.

     Bursa ar fi adus iniţial cu Bator din Fefeleaga sau cu mârţoaga din grajdul Împăratului Verde (că cel Roşu ştim cu toţii n-are treabă cu Bursa) anterior prezentării tăvii de jăratec. Şi nu avea nevoie de jăratecul concentrat şi nociv al creşterilor rapide care să facă din ea o iapă nărăvaşă, capricioasă şi imprevizibilă căci nimic nu se face peste noapte. Ci de fânul curat şi sănătos al finanţării, de trifoiul cu patru foi al listării companiilor locale, de iarba verde şi fragedă a IMM-urilor. Fir cu fir, pas cu pas, pai cu pai, IPO cu IPO, client cu client, portofoliu cu portofoliu ar fi devenit în timp un cal de rasă grea. Acel cal solid, masiv, calm, bine înfipt pe picioare care să tragă căruţa economiei naţionale prin crizele ce aveau să vină. 

     * Şi ce avem...

     Din păcate, nu cal de rasă grea, nici iapă nărăvaşă, ce avem e un măgar aschilopat şi costeliv care rage la ore fixe că el devine hub regional, se pune cu picioarele de-a-ndărătelea şi nu-l mişti un pas când ai nevoie de finanţarea lui, ca să o zbughească la vale când se simte vreo adiere rece prin pieţe, îşi paşte inutilitatea prin ultimii scaieţi din odinioară falnica pădure PPM-istă, visând la caii verzi pe pereţii listărilor de stat şi la cum trece el peste cele opt bariere, mai ceva decât campionul mondial la cursa cu obstacole, lansează vânturi zgomotoase despre programe complexe şi de mare angajament, ţine coada pe sus şi moare de foame.


Neofit - ziarul Bursa.

Peter Bruegel cel Bătrân- "Triumful morţii”(1562). http://artcritic.wordpress.com/2008/02/29/doua-tablouri-infricosatoare-si-amuzante-de-peter-bruegel-cel-batrant/
În perioadele 1992-1996 şi 2000-2004, cât PSD a fost la putere, s-au dat cele mai mari ţepe din istoria României. Au fost privatizate fraudulos aproximativ 6.000 de întreprinderi, evaluate la 700 miliarde de euro. Cele 6.000 de întreprinderi au fost vândute cu aproximativ 70 miliarde de euro (10% din valoarea de piaţă), iar de încasat, în mână cum s-ar zice, nu s-au încasat decât 7 miliarde de euro, adică 1% din valoarea de piață. Tragic este faptul că, prin privatizarea ilegală a acestor întreprinderi, s-au pierdut peste 6 milioane de locuri de muncă. Din 1990 încoace, există cel puțin 10 acțiuni de forță, toate marca FSN-FDSN-PDSR-PSD care au trimis România înapoi în istorie atât din punct de vedere politic, cât mai ales economic. Numai datorită politrucilor acestui partid emanat de la Ion Iliescu a văzut Occidentul fața hâdă a unei Românii ce trebuia să o apuce pe drumul Moskovei și nu pe cel al democrației – o Românie în care hoarde de mineri, transformaţi în forţe de ordine şi sprijiniţi de puterea politică, dădeau cu bâta și călcau în picioare oameni nevinovați pe stradă. via Lungu Victor Eugen Mihai


Aşa cum vă promiteam săptămâna trecută, iată că vă punem la dispoziţie o listă completă a marilor intreprinderi româneşti, cu peste 1000 de angajaţi, care au fost distruse, falimentate, privatizate defectuos de către guvernele post-decembriste care s-au perindat la conducerea ţării în ultimii 25 de ani.
Lista cuprinde 1256 de intreprinderi care, fiecare dădea de lucru la cel puţin 1.000 de oameni, doar că în anumite cazuri, vorbim despre 10.000 de angajaţi/intreprindere.
Motivele care au stat la baza acestui linşaj economic la nivel de România sunt iresponsabilitatea politrucilor post-decembrişti, lipsa de dragoste de ţară, foamea şi lăcomia de bani, precum şi nenumăratele numiri politice în funcţii de conducere, numiri care continuă şi în zilele noastre.
Iată lista, citiţi-o, analizaţi-o şi băgaţi la cap.
1 Intreprinderea electrocentrale Curtea de Arges Arges
2 Intreprinderea electrocentrale Borzesti Bacau
3 Intreprinderea electrocentrale Oradea Bihor
4 Intreprinderea electrocentrale Braila Braila
5 Intreprinderea electrocentrale Cluj Cluj
6 Intreprinderea electrocentrale Constanta Constanta
7 Intreprinderea electrocentrale Craiova Dolj
8 Intreprinderea electrocentrale Galati Galati
9 Intreprinderea electrocentrale Rovinari Gorj
10 Intreprinderea electrocentrale Turceni Gorj
11 Intreprinderea electrocentrale Deva Hunedoara
12 Intreprinderea electrocentrale Portile de Fier Mehedinti
13 Intreprinderea electrocentrale Mures Mures
14 Intreprinderea electrocentrale Bistrita Neamt
15 Intreprinderea electrocentrale Ploiesti Prahova
16 Intreprinderea electrocentrale Ramnicu-Valcea Valcea
17 Intreprinderea electrocentrale M. Bucuresti M.Bucuresti
18 Intreprinderea energoreparatii M.Bucuresti
19 Centrala industriala de retele electrice Bucuresti M.Bucuresti
20 Intreprinderea de retele electrice Pitesti Arges
21 Intreprinderea de retele electrice Bacau Bacau
22 Intreprinderea de retele electrice Brasov Brasov
23 Intreprinderea de retele electrice Cluj Cluj
24 Intreprinderea de retele electrice Constanta Constanta
25 Intreprinderea de retele electrice Craiova Dolj
26 Intreprinderea de retele electrice Galati Galati
27 Intreprinderea de retele electrice Deva Hunedoara
28 Intreprinderea de retele electrice Iasi Iasi
29 Intreprinderea de retele electrice Bucuresti M. Bucuresti
30 Intreprinderea de retele electrice Baia Mare Maramures
31 Intreprinderea de retele electrice Targu-Mures Mures
32 Intreprinderea de retele electrice Ploiesti Prahova
33 Intreprinderea de retele electrice Sibiu Sibiu
34 Intreprinderea de retele electrice Suceava Suceava
35 Intreprinderea de retele electrice Timisoara Timis
36 Intreprinderea de distributie a energiei electrice Bucuresti M. Bucuresti
37 Intreprinderea de Constructii metalice si prefabricate M. Bucuresti
38 Dispecerul energetic national M. Bucuresti
39 Institutul de cercetari si modernizari energetice M. Bucuresti
40 Centrala miniera Valea Jiului- activitatea proprie a combinatului si a unitatilor cu gestiune economica fara bpersonalitate juridica Deva Hunedoara
41 Intreprinderea miniera Anina Caras-Severin
42 Intreprinderea miniera Lonea Hunedoara
43 Intreprinderea miniera Petrila Hunedoara
44 Intreprinderea miniera Aninoasa Hunedoara
45 Intreprinderea miniera Dalja Hunedoara
46 Intreprinderea miniera Vulcan Hunedoara
47 Intreprinderea miniera Livezeni Hunedoara
48 Intreprinderea miniera Paroseni Hunedoara
49 Intreprinderea miniera Lupeni Hunedoara
50 Intreprinderea miniera Uricani Hunedoara
51 Intreprinderea miniera Barbateni Hunedoara
52 Intreprinderea de preparare a carbunelui Valea Jiului Hunedoara
53 Intreprinderea de reparatii utilaj minier Petrosani Hunedoara
54 Intreprinderea miniera Anina Hunedoara
55 Combinatul minier Oltenia -Activitatea proprie a combinatului si a unitatilor cu gestiune economica fara personalitate juridica Gorj
56 Intreprinderea miniera Rovinari Gorj
57 Intreprinderea miniera Motru Gorj
58 Intreprinderea miniera Jilt Gorj
59 Intreprinderea de utilaj minier Rogojelu Gorj
60 Combinatul minier Ploiesti -Activitatea proprie a combinatului si a unitatilor cu gestiune economica fara personalitate juridica Prahova
61 Intreprinderea miniera Cimpulung Arges
62 Intreprinderea miniera Voivozi Bihor
63 Intreprinderea miniera Capeni Covasna
64 Intreprinderea miniera Salaj Salaj
65 Centrala minereurilor si metalurgiei neferoase- Baia Mare- activitatea proprie a combinatului si a unitatilor cu gestiune economica fara bpersonalitate juridica Maramures
66 Intreprinderea metalurgica de metale neferoase Zlatna Alba
67 Intreprinderea miniera Baia Borsa Maramures
68 Intreprinderea metalurgica de metale neferoase Baia Mare Maramures
69 Intreprinderea metalurgica de metale neferoase Copsa Mica Sibiu
70 Combinatul minier Suceava Suceava
71 Centrala minereurilor Deva-activitatea proprie a centralei si a unitatilor cu gestiune economica fara personalitate juridica direct subordonate Hunedoara
72 Intreprinderea miniera Baia de Aries Alba
73 Intreprinderea miniera Dobresti Bihor
74 Intreprinderea miniera Bocsa Caras-Severin
75 Intreprinderea miniera Moldova Noua Caras-Severin
76 Intreprinderea miniera Balan Harghita
77 Intreprinderea miniera Barza Hunedoara
78 Intreprinderea miniera Hunedoara Hunedoara
79 Centrala sarii si nemetaliferelor Bucuresti- activitatea proprie a centralei si a unitatilor cu gestiune economica fara personalitate juridica direct subordonate M. Bucuresti
80 Intreprinderea salina Ocna Mures Alba
81 Intreprinderea salina Targu-Ocna Bacau
82 Combinatul minier Cluj-Napoca Cluj
83 Intreprinderea salina Ocna Dej Cluj
84 Intreprinderea miniera Dobrogea-Constanta Constanta
85 Intreprinderea miniera Harghita-Miercurea Ciuc Harghita
86 Intreprinderea salina Praid Harghita
87 Intreprinderea miniera Orsova Mehedinti
88 Intreprinderea miniera Slanic Prahova
89 Intreprinderea miniera Cacica Suceava
90 Intreprinderea miniera Ramnicu Valcea Valcea
91 Centrala gazului metan- Medias- Activitatea proprie a centralei si a unitatilor cu gestiune economica fara personalitate juridica direct subordonate Sibiu
92 Intreprinderea de extractie gaz metan Medias Sibiu
93 Intreprinderea de exploatare conducte magistrale gaz metan Medias Sibiu
94 Trustul petrolului Pitesti Arges
95 Trustul petrolului Moinesti Bacau
96 Trustul petrolului Targu-Jiu Gorj
97 Trustul petrolului Bolintin Ilfov
98 Trustul petrolului Ploiesti Prahova
99 Intreprinderea de utilaj petrolier si reparatii Teleajen Prahova
100 Intreprinderea de reparat tractoare si motoare grele Poiana Campina Prahova
101 Intreprinderea de reparatii utilaje electrice Campina Prahova
102 Combinatul de oteluri speciale Targoviste Dambovita
103 Centrala industriala siderurgica- Hunedoara- activitatea proprie a centraleiinclusiv combinatul siderurgic Hunedoara Hunedoara
104 Intreprinderea Victoria – Calan Hunedoara
105 Intreprinderea de fier Vlahita Harghita
106 Centrala industriala siderurgica Resita- activitatea proprie a centralei inclusiv Combinatul siderurgic Resita Caras-Severin
107 Intreprinderea “Otelul Rosu” -Otelul Rosu Caras-Severin
108 Intreprinderea “Ciocanul” Nadrag Timis
109 Centrala industriala siderurgica Galati- Activitatea proprie a centralei si a unitatilor cu gestiune economica fara personalitate juridica direct subordonate Galati
110 Intreprinderea Laminorul de tabla- Galati Galati
111 Intreprinderea de constructii metalice Tecuci Galati
112 Centrala industriala de prelucrari * Bucuresti- activitatea proprie a centralei si a unitatilor cu gestiune economica fara personalitate juridica direct subordonate M. Bucuresti
113 Intreprinderea metalurgica Aiud Alba
114 Intreprinderea metalurgica Beclean Bistrita Nasaud
115 Intreprinderea Laminorul Braila Braila
116 Intreprinderea de sarma si produse din sarma Buzau Buzau
117 Combinatul metalurgic Campia Turzii Cluj
118 Intreprinderea de sarma, cuie si lanturi Galati Galati
119 Intreprinderea metalurgica Iasi Iasi
120 Intreprinderea de tevi Roman Neamt 121 Centrala industriala pentru produse refractare Brasov- Activitatea proprie a centralei si a unitatilor cu gestiune economica fara personalitate juridica direct subordonate Brasov
122 Intreprinderea de produse refractare “Refractar” Alesd Alba
123 Intreprinderea de produse refractare Alba Iulia Bihor
124 Intreprinderea de produse refractare “9 Mai” Turda Cluj
125 Intreprinderea “Carbochim” Cluj-Napoca Cluj
126 Intreprinderea de produse refractare Pleasa Prahova
127 Centrala industriala pentru materiale neferoase si rare Slatina- activitatea proprie a centralei inclusiv Intreprinderea de Aluminiu Slatina Olt
128 Intreprinderea de alumina Oradea Bihor
129 Intreprinderea de prelucrare a aluminiului Slatina Olt
130 Intreprinderea de produse carbunoase Slatina Olt
131 Combinatul metalurgic Tulcea Tulcea
132 Intreprinderea metalurgica “Neferal” – Branesti M. Bucuresti
133 Intreprinderea metalurgica “Laromet” – Bucuresti M. Bucuresti
134 Intreprinderea Sinterom- Cluj Napoca Cluj
135 Intreprinderea de supape bolturi – Topoloveni Arges
136 Intreprinderea de piese si armaturi din aluminiu si pistoane auto -Slatina Olt
137 Centrala industrila de autovehicule pentru transport – Brasov- Activitatea proprie a centralei si a unitatilor cu gestiune economica fara personalitate juridica direct subordonate Brasov
138 Intreprinderea de masini agregate si subansamble auto “Sf. Gheorghe” Covasna
139 Intreprinderea de radiatoare si cabluriBrasov Brasov
140 Intreprinderea mecanica de piase de schimb Oradea Bihor
141 Intreprinderea de pise auto Iasi Iasi
142 Intreprinderea metalurgica “Republica” Reghin Mures
143 Intreprinderea de piese auto Satu Mare Satu Mare
144 Intreprinderea mecanica Marsa Sibiu
145 Intreprinderea de piese auto Sibiu Sibiu
146 Intreprinderea “Automecanica” Medias Sibiu
147 Intreprinderea “Autobuzul ” Bucuresti M. Bucuresti
148 Intreprinderea “Automecanica” Bucuresti M. Bucuresti
149 Centrala industriala de autovehicule- colibasi- Pitesti- activitatea proprie a centralei inclusiv Intreprinderea de Autoturisme Colibasi- Pitesti Arges
150 Intreprinderea mecanica Campulung- Muscel Arges
151 Intreprinderea de accesoriipentru mijloace de transport – Oradea Bihor
152 Intreprinderea de subansamble si dispozitive verificatoare auto – Costesti Arges
153 Centrala industriala de tractoare si masini agricole Brasov- activitatea proprie a centralei inclusiv Intreprinderea “Tractorul” brasov Brasov
154 Intreprinderea mecanica Oradea Bihor
155 Intreprinderea mecanica Toplet Caras-Severin
156 Intreprinderea Tehnofrig Cluj
157 Intreprinderea de Armaturi industriale -Oradea Bihor
158 Intreprinderea de otel Strehaia Mehedinti
159 Intreprinderea de utilaj alimentar Slatina Olt
160 Intreprinderea mecanica Codlea Brasov
161 Intreprinderea mecanica Brasov Brasov
162 Intreprinderea mecanica Oradea Bihor
163 Intreprinderea de garnituride frana si etansare Ramnicu-Sarat Buzau
164 Intreprinderea mecanica de utilaje Medgidia Constanta
165 Intreprinderea de tractoare si masini agricole “7 Noiembrie ” Craiova Dolj
166 Intreprinderea mecanica Bailesti Dolj
167 Intreprinderea mecanica pentru echipamente hidraulice Galati Galati
168 Intreprinderea de tractoare Miercurea-Ciuc Harghita
169 Intreprinderea mecanica”Ceahlaul” Piatra Neamt Neamt
170 Intreprinderea mecanica fina Sinaia Prahova
171 Intreprinderea “Tehnometal” – Timisoara Timis
172 Intreprinderea de masini agricole “Semanatoarea” Bucuresti M. Bucuresti
173 Centrala industriala de utilaj tehnologic, chimic si rafinarii- Bucuresti -activitatea proprie a centraleiinclusivintreprinderea de utilaj chimic “Grivita Rosie” Bucuresti M. Bucuresti
174 Intreprinderea metalurgica Bacau Bacau
175 Intreprinderea de utilaj tehnologic Buzau Buzau
176 Intreprinderea “Armatura” Cluj-napoca Cluj
177 Intreprinderea mecanicade utilaj tehnologic Moreni Dambovita
178 Intreprinderea de armaturi industriale din fonta si otel Zalau Salaj
179 Intreprinderea de constructii de masini si utilaj greu _Giurgiu Giurgiu
180 Intreprinderea de utilaj chimic Ploiesti Prahova
181 Intreprinderea de utilaj chimic si forja Ramnicu-Valcea Valcea
182 Intreprinderea mecanica de utilaj chimic- Bucuresti M. Bucuresti
183 Intreprinderea de pompe Aversa Bucuresti M. Bucuresti
184 Intreprinderea de Ventilatoare- Bucuresti M. Bucuresti
185 Centrala industriala de utilaj petrolier si minier -Ploiesti – activitatea proprie a centralei inclusiv Intreprinderea “1 Mai ” Ploiesti
186 Intreprinderea de utilaj petrolier Targoviste Dambovita
187 Intreprinderea Mecanica Targoviste Dambovita
188 Intreprinderea de utilaj minier Petrosani Hunedoara
189 Intreprinderea mecanica de masini si utilaj minier Baia Mare Maramures
190 Intreprinderea “Unio” Satu Mare Satu Mare
191 Intreprinderea mecanica Campina Prahova
192 Intreprinderea”Neptun” Campina Prahova
193 Intreprinderea de piese turnate Campina Prahova
194 Intreprinderea de utilaj minier Filipestii de Padure Prahova
195 Intreprinderea de Ventilatoare si instalatii de ventilatie Vaslui Vaslui
196 Centrala industriala de utilaj energetic metalurgic si masini de ridicat- Bucuresti activitatea proprie a centralei inclusiv Intreprinderea de Masini Grele Bucuresti M. Bucuresti
197 Intreprinderea mecanica dr. Petru Groza Bihor
198 Intreprinderea de utilaj de ridicat Lugoj Timis
199 Combinatul industrial pentru constructii de masini Bistrita Bistrita-Nasaud
200 Intreprinderea de constructii de masini Resita Caras-Severin
201 Intreprinderea de constructii de masini Caransebes Caras-Severin
202 Intreprinderea de constructii metalice Bocsa Caras-Severin
203 Intreprinderea mecanica Toplet Caras-Severin
204 Intreprinderea de accesorii Valiug- Resita Caras-Severin
205 Intreprinderea de cazane mici si arzatoare Cluj-Napoca Cluj
206 Intreprinderea “Tehnofrig” -Cluj-Napoca Cluj
207 Intreprinderea de utilaj alimentar Slatina Olt
208 Intreprinderea “Independenta” -Sibiu Sibiu
209 Intreprinderea mecanica Timisoara Timis
210 Intreprinderea “Vulcan” -Bucuresti M. Bucuresti
211 Intreprinderea “Metalica” -Bucuresti M. Bucuresti
212 Centrala industriala de utilaj tehnologic si material rulant – Bucuresti- activitatea proprie a centralei inclusiv Intreprinderea 23 August M. Bucuresti
213 Intreprinderea de vagoane Arad Arad
214 Intreprinderea “Hidromecanica” Brasov Brasov
215 Intreprinderea de utilaj greu “Progresul” Braila Braila
216 Intreprinderea mecanica “Nicolina” Iasi Iasi
217 Combinatul de utilaj greu Iasi Iasi
218 Intreprinderea de vagoane Drobeta Turnu-Severin Mehedinti
219 Intreprinderea mecanica Drobeta Turnu-Severin Mehedinti
220 Intreprinderea de vagoane Caracal Olt
221 Intreprinderea de osii si boghiuri Bals Olt
222 Intreprinderea “Steaua Rosie” Bucuresti M. Bucuresti
223 Intreprinderea “Timpuri Noi” Bucuresti M. Bucuresti
224 Centrala industriala de rulmenti si organe de asamblare – activitatea proprie a centralei inclusiv Intreprinderea “Rulmentul” Brasov- Brasov Brasov
225 Intreprinderea de rulmenti Barlad Vaslui
226 Intreprinderea de rulmenti Alexandria Teleorman
227 Intreprinderea de rulmenti Ploiesti Prahova
228 Intreprinderea de suruburi Bacau Bacau
229 Intreprinderea de suruburi Botosani Botosani
230 Intreprinderea de suruburi Brasov Brasov
231 Intreprinderea de suruburi Targu-Secuiesc Covasna
232 Intreprinderea de suruburi Sighetul-Marmatiei Maramures
233 Intreprinderea de suruburi Medias Sibiu
234 Centrala industriala navala Galati- activitatea proprie a centralei inclusiv Santierul Naval Galati Galati
235 Santierul Naval Braila Braila
236 Santierul Naval Constanta Constanta
237 Intreprinderea de constructii de nave si piese turnate Oltenita Giurgiu
238 Santierul naval Giurgiu Giurgiu
239 Santierul Naval Drobeta-Turnu Severin Mehedinti
240 Intreprinderea Mecanica Navala Constanta Constanta
241 Intreprinderea Mecanica Navala Galati Galati
242 Santierul Naval Tulcea Tulcea
243 Intreprinderea Navala de elice, piese turnate din metale neferoase, piese turnate si forjate din otel Galati Galati
244 Centrala Industriala de Masini-Unelte, Mecanica-Fina si Scule- Bucuresti- activitatea proprie a centralei si a unitatilor cu gestiune economica fara personalitate juridica direct subordonate M. Bucuresti
245 Intreprinderea de accesorii pentru masini unelte Blaj Alba
246 Intreprinderea de strunguri Arad Arad
247 Intreprinderea de masini unelte Bacau Bacau
248 Intreprinderea Infratirea Oradea Bihor
249 Intreprinderea de scule Rasnov Brasov
250 Intreprinderea de unelte si scule Brasov Brasov
251 Intreprinderea de utilaj greu Craiova Dolj
252 Intreprinderea de strunguri Targoviste Dambovita
253 Intreprinderea mecanica Gheorghieni harghita
254 Intreprinderea de masini agregate si masini unelte Iasi Iasi
255 Intreprinderea mecanica Roman Neamt
256 Intreprinderea Turnatoria de piese din fonta pentru masini-unelte Ramnicul Sarat Buzau
257 Intreprinderea de masini unelte pentru presare si forjare Targu Jiu Gorj
258 Intreprinderea de masini unelte, accesorii si scule Baia -Mare Maramures
259 Intreprinderea mecanica Sibiu Sibiu
260 Intreprinderea Balanta Sibiu Sibiu
261 Intreprinderea mecanica Suceava Suceava
262 Intreprinderea de dispozitive, stante, matrite si scule aschietoare Focsani Vrancea
263 Intreprinderea de aparate si utilaje pentru cercetari Bucuresti M. Bucuresti
264 Intreprinderea Steaua Rosie Bucuresti M. Bucuresti
265 Centrala industriala de motoare si materiale electrotehnice – Bucuresti – activitatea proprie a centralei inclusiv Intreprinderea de cabluri si materiale electrooizolante Bucuresti M. Bucuresti
266 Intreprinderea de motoare electrice Pitesti Arges
267 Intreprinderea “Electroprecizia” Sacele Brasov
268 Intreprinderea de aparataj electric auto si motoare electrice Sf. Gheorghe Covasna
269 Intreprinderea de frigidere Gaiesti Dambovita
270 Intreprinderea “Electromures” Timisoara Timis
271 Intreprinderea de fabricare si montaj ascensoare Bucuresti M. Bucuresti
272 Intreprinderea “Acumulatorul” Bucuresti M. Bucuresti
273 Intreprinderea de Masini Electrice Bucuresti M. Bucuresti
274 Intreprinderea de cabluri si materiale electroizolante Bucuresti M. Bucuresti
275 Centrala industriala de electronica si tehnica de calcul -activitatea proprie a centralei inclusiv Intreprinderea de calculatoare electronice Bucuresti- Bucuresti M. Bucuresti
276 Intreprinderea de produse electronice si electrotehnice “Electroarges” – Curtea de Arges Arges
277 Intreprinderea “Romlux” Targoviste Dambovita
278 Intreprinderea “Steaua Electrica” Fieni Dambovita
279 Intreprinderea Tehnoton Iasi Iasi
280 Intreprinderea de ferite Urziceni Ilfov
281 Intreprinderea “Electronica” Bucuresti M. Bucuresti
282 Intreprinderea de piese radio si semiconductori Baneasa M. Bucuresti
283 Intreprinderea de aparate electronice de masura si industriale Bucuresti M. Bucuresti
284 Intreprinderea de cinescoape Bucuresti M. Bucuresti
285 Intreprinderea pentru intretinerea si repararea utilajelor de calcul si de electronica profesionala Bucuresti M. Bucuresti
286 Intreprinderea “Conect” bucuresti M. Bucuresti
287 Intreprinderea de echipamente periferice Bucuresti M. Bucuresti
288 Intreprinderea de relee medias Sibiu
289 Centrala industriala de echipamente telecomunicatii si automatizari – activitatea proprie a centralei inclusiv Intreprinderea ” Automatica” Bucuresti M. Bucuresti
290 Intreprinderea de aparataj electronic de joasa tensiune ” Electrocontact” Botosani Botosani
291 Intreprinderea de contactoare Buzau Buzau
292 Intreprinderea de organe de asamblare pentru industria electrotehnica Ramnicu Sarat Buzau
293 Intreprinderea de izolatorielectrici de joasa tensiune Tg. Secuiesc Covasna
294 Intreprinderea “Sinterom” Cluj – Napoca Cluj
295 Intreprinderea de panouri si tablouri electrice Alexandria Teleorman
296 Intreprinderea de aparataj electric de instalatii – titu Dambovita
297 Intreprinderea de elemente pneumatice si aparate de masura Barlad Vaslui
298 Intreprinderea de aparate electrice de masurat Timisoara Timis
299 Intreprinderea de elemente de automatizari Bucuresti M. Bucuresti
300 Intreprinderea “Electroaparataj” Bucuresti M. Bucuresti
301 Intreprinderea “Electromagnetica” Bucuresti M. Bucuresti
302 Intreprinderea “Electrotehnica ” Bucuresti M. Bucuresti
303 Centrala industriala de masini si utilaje pentru industria usoara – activitatea proprie a centralei si a unitatilor cu gestiune economica fara personalitate juridica direct subordonate – Bucuresti M. Bucuresti
304 Intreprinderea de utilaje si piese de schimb Botosani Botosani
305 Intreprinderea “Metalul Rosu” Cluj- Napoca Cluj
306 Intreprinderea “Unirea” Cluj – Napoca Cluj
307 Intreprinderea “Electrometal” Cluj-Napoca Cluj
308 Intreprinderea “Nicovala” Sighisoara Mures
309 Intreprinderea “Metalotehnica” Tg. Mures Mures
310 Intreprinderea de masini textile “IMATEX” Tg. Mures Mures
311 Intreprinderea de utilaje pentru industria usoara “Izlaz” Alexandria Teleorman
312 Intreprinderea de utilaje si piese de schimb “9 Mai” Lugoj Timis
313 Intreprinderea de accesorii metalice pentru industria textila “AMIT” Bucuresti M. Bucuresti
314 Intreprinderea “Precizia” Bucuresti M. Bucuresti
315 Intrreprinderea de semiconductori Bucuresti M. Bucuresti
316 Intreprinderea Mecanica Bailesti Dolj
317 Intreprinderea Ceahlaul Tg. Neamt Neamt
318 Intreprinderea mecanica utilaje agricole Medgidia Constanta
319 Centrala industriala de rafinarii si petrochimie – activitatea proprie a centralei inclusiv Combinatul Petrochimic Brazi Prahova
320 Combinatul petrochimic Pitesti Arges
321 Combinatul Petrochimic Borzesti Bacau
322 Intreprinderea Rafinaria Darmanesti Bacau
323 Intreprinderea Rafinaria Crisana Bihor
324 Intreprinderea Rafinaria Brasov Brasov
325 Combinatul petrochimic Midia- Navodari Constanta
326 Combinatul petrochimic Teleajen Prahova
327 Intreprinderea Rafinaria Ploiesti Prahova
328 Intreprinderea Rafinaria “Vega” Ploiesti Prahova
329 Intreprinderea Rafinaria Campina Prahova
330 Intreprinderea chimica “Carbosin” Copsa Mica Sibiu
331 Combinatul petrochimic “Solventul” Timisoara Timis
332 Centrala industriala de ingrasaminte chimice Craiova- activitatea proprie a centralei, inclusiv Combinatul Chimic Craiova Dolj
333 Combinatul de ingrasaminte chimice Arad Arad
334 Combinatul de ingrasaminte chimice Baca Bacau
335 Combinatul chimic Fagaras Brasov
336 Combinatul chimic Victoria Brasov
337 Combinatul de ingrasaminte chimice Navodari Constanta
338 Combinatul de ingrasaminte chimice Slobozia Ialomita
339 Combinatul de ingrasaminte chimice Tirgu- Mures Mures
340 Combinatul de ingrasaminte chimice Piatra Neamt Neamt
341 Combinatul de ingrasaminte chimice Valea Calugareasca Prahova
342 Combinatul de ingrasaminte chimice Turnu Magurele Teleorman
343 Centrala industriala de medicamente, cosmetice, coloranti si lacuri – activitatea proprie a centralei si a unitatilor cu gestiune economica fara personalitate juridica, direct subordonate- Bucuresti M. Bucuresti
344 Intreprinderea chimica “Sinteza” Oradea Bihor
345 Intreprinderea de coloranti “Colorom” Codlea Brasov
346 Intreprinderea de produse cosmetice “Nivea” Brasov Brasov
347 Intreprinderea de medicamente “Terapia” Cluj- Napoca Cluj
348 Intreprinderea chimica Craiova Dolj
349 Intreprinderea de antibiotice Iasi Iasi
350 Intreprinderea de detergenti “Dero” Ploiesti Prahova
351 Intreprinderea “Progresul” Ploiesti Prahova
352 Intreprinderea de lacuri si vopsele “Azur” Timisoara Timis
353 Intreprinderea chimica Marasesti Vrancea
354 Intreprinderea de lacuri si vopsele “Policolor” M.Bucuresti
355 Intreprinderea de medicamente si coloranti “Sintofarm” M.Bucuresti
356 Intreprinderea de medicamente “Biofarm” M.Bucuresti
357 Intreprinderea de produse cosmetice “Nmiraj” M.Bucuresti
358 Intreprinderea de sapun “Stela” M.Bucuresti
359 Intreprinderea chimica “Victoria” M.Bucuresti
360 Centrala industriala de fire si fibre sintetice – activitatea proprie a centralei, inclusiv Combinatul de fibre sintetice Savinesti Neamt
361 Combinatul de fibre artificiale “Vascoza” Lupeni Hunedoara
362 Combinatul de fibre sintetice Iasi Iasi
363 Intreprinderea de fibre artificiale “Viscofil” M. Bucuresti
364 Centrala industriala de produse anorganice -activitatea proprie a centralei, inclusiv combinatul chimic Ramnicul- Valcea Valcea
365 Combinatul de produse sodice Ocna Mures Alba
366 Intreprinderea chimica Turda Cluj
367 Combinatul chimic Tarnaveni Mures
368 Combinatul de produse sodice Govora Valcea
369 Centrala industriala de prelucrare cauciuc si mase plastice- activitatea proprie a centralei si a unitatilor cu gestiune economica fara personalitate juridica direct subordonate Popesti Leordeni M. Bucuresti
370 Combinatul de articole tehnice din cauciuc Pitesti Arges
371 Intreprinderea de articole tehnice din cauciuc Brasov Brasov
372 Intreprinderea de prelucrare mase plastice Buzau Buzau
373 Intreprinderea “Napochim” Cluj- Napoca Cluj
374 Intreprinderea “Energia” -Constanta Constanta
375 Intreprinderea de articole tehnice din cauciuc si cauciuc regenerat Targu Jiu Gorj
376 Intreprinderea chimica Orastie Hunedoara
377 Intreprinderea de prelucrare mase plastice iasi Iasi
378 Intreprinderea “Prodcomplex” Targu Mures Mures
379 Intreprinderea de anvelope”Victoria” Floresti Prahova
380 Intreprinderea de prelucrare mase plastice Dragasani Valcea
381 Intreprinderea de prelucrare mase plastice Focsani Vrancea
382 Intreprinderea de prelucrare mase plastice Bucuresti M. Bucuresti
383 Combinatul de articole din cauciuc Jilava M. Bucuresti
384 Centrala de utilaje si piese de schimb pentru industria chimica – Bucuresti activitatea proprie a centralei si a unuitatilor cu gestiune economica fara personalitate juridica direct subordonate M. Bucuresti
385 Intreprinderea de utilaj chimic Borzesti Bacau
386 Intreprinderea de utilaj chimic Fagaras Brasov
387 Intreprinderea de utilaj chimic Gaesti Dambovita
388 Intreprinderea de matrite si piese din fonta Odorheiul Secuiesc Harghita
389 Intreprinderea de utilaje si prelucrari cauciuc Baicoi Prahova
390 Intreprinderea de piese schimb si utilaje pentru industria chimica Satu Mare Satu Mare
391 Intreprinderea de aparate de masura si control Otopeni M.Bucuresti
392 Institutul central de cercetari chimice Bucuresti M.Bucuresti
393 Intreprinderea chimica Rasnov Brasov
394 Intreprinderea chimica Dudesti M. Bucuresti
395 Centrala de prelucrare a lemnului Bucuresti M. Bucuresti
396 Combinatul de prelucrare a lemnului Blaj Alba
397 Combinatul de prelucrare a lemnului Sebes Alba
398 Intreprinderea de prelucrare a lemnului Cimpeni Alba
399 Combinatul de prelucrare a lemnului Arad Arad
400 Combinatul de prelucrare a lemnului Pitesti Arges
401 Combinatul de prelucrare a lemnului Bacau Bacau
402 Combinatul de prelucrare a lemnului Comanesti Bacau
403 Combinatul de prelucrare a lemnului Oradea Bihor
404 Combinatul de prelucrare a lemnului Bistrita Bistrita-Nasaud
405 Intreprinderea de prelucrare a lemnului Botosani Botosani
406 Combinatul de prelucrare a lemnului Brasov Brasov
407 Combinatul de prelucrare a lemnului Braila Braila
408 Combinatul de prelucrare a lemnului Caransebes Caras-Severin
409 Combinatul de prelucrare a lemnului Gherla Cluj
410 Intreprinderea de prelucrare a lemnului Cluj – Napoca Cluj
411 Intreprinderea de prelucrare a lemnului Dej Cluj
412 Intreprinderea de prelucrare a lemnului Constanta Constanta
413 Combinatul de prelucrare a lemnului Sfantu Gheorghe Covasna
414 Intreprinderea de prelucrare a lemnului Pucioasa Dambovita
415 Intreprinderea “Metal- lemn” Craiova Dolj
416 Intreprinderea de prelucrare a lemnului Galati Galati
417 Combinatul de prelucrare a lemnului Targu-Jiu Gorj
418 Intreprinderea de prelucrare a lemnului Gheorghieni Harghita
419 Intreprinderea de prelucrare a lemnului Miercurea Ciuc Harghita
420 Intreprinderea de prelucrare a lemnului Deva Hunedoara
421 Combinatul de prelucrare a lemnului Sighetu Marmatiei Maramures
422 Intreprinderea de prelucrare a lemnului Iasi Iasi
423 Combinatul de prelucrare a lemnului Turnu-Severin Mehedinti
424 Intreprinderea ILEFOR Targu Mures Mures
425 Intreprinderea de prelucrare a lemnului Reghin Mures
426 Intreprinderea de prelucrare a lemnului Targu Mures Mures
427 Combinatul de prelucrare a lemnului Piatra Neamt Neamt
428 Intreprinderea de mobila tapisata si produse de tapiserie “Relaxa Mizil” Prahova
429 Intreprinderea de prelucrare a lemnului Ploiesti Prahova
430 Intreprinderea de prelucrare a lemnului Satu Mare Satu Mare
431 Intreprinderea de prelucrare a lemnului Zalau Salaj
432 Intreprinderea de prelucrare a lemnului Sibiu Sibiu
433 Combinatul de prelucrare a lemnului Suceava Suceava
434 Intreprinderea de prelucrare a lemnului Radauti Suceava
435 Intreprinderea de prelucrare a lemnului Timisoara Timis
436 Intreprinderea de prelucrare a lemnului Vaslui Vaslui
437 Combinatul de prelucrare a lemnului Ramnicu-Valcea Valcea
438 Combinatul de prelucrare a lemnului Focsani Vrancea
439 Intreprinderea “Arta Mobilei” M. Bucuresti
440 Intreprinderea “Produse lemn mobila” M. Bucuresti
441 Intreprinderea de casete de radio si televizoare M. Bucuresti
442 Centrala de exploatare a lemnului Bucuresti- activitatea proprie a centralei inclusiv Intreprinderea forestiera de exploatare si transport Bucuresti M. Bucuresti
443 Intreprinderea de exploatare forestiera si transport Sebes Alba
444 Intreprinderea de exploatare forestiera si transport Arad Arad
445 Intreprinderea de exploatare forestiera si transport Pitesti Arges
446 Intreprinderea de exploatare forestiera si transport Bacau Bacau
447 Intreprinderea de exploatare forestiera si transport Oradea Bihor
448 Intreprinderea de impletituri Oradea Bihor
449 Intreprinderea de exploatare forestiera si transport Bistrita Bistrita-Nasaud
450 Intreprinderea de exploatare forestiera si transport Brasov Brasov
451 Intreprinderea de exploatare forestiera si transport Nehoiu Buzau
452 Intreprinderea de exploatare forestiera si transport Caransebes Caras-Severin
453 Intreprinderea de exploatare forestiera si transport Cluj-Napoca Cluj
454 Intreprinderea de exploatare forestiera si transport Constanta Constanta
455 Intreprinderea de exploatare forestiera si transport Targu Secuiesc Covasna
456 Intreprinderea de exploatare forestiera si transport Targu Jiu Gorj
457 Combinatul de exploatare si prelucrare a lemnului Toplita Harghita
458 Intreprinderea de exploatare forestiera si transport Miercurea Ciuc Harghita
459 Intreprinderea de exploatare forestiera si transport Deva Hunedoara
460 Intreprinderea de exploatare forestiera si transport Iasi Iasi
461 Intreprinderea de exploatare forestiera si transport Baia Mare Maramures
462 Intreprinderea de exploatare forestiera si transport Orsova Mehedinti
463 Intreprinderea de exploatare forestiera si transport Reghin Mures
464 Intreprinderea de exploatare forestiera si transport Piatra Neamt Neamt
465 Intreprinderea de exploatare forestiera si transport Ploisti Prahova
466 Intreprinderea de exploatare forestiera si transport Satu Mare Satu Mare
467 Intreprinderea de exploatare forestiera si transport Sibiu Sibiu
468 Intreprinderea de exploatare forestiera si transport Suceava Suceava
469 Intreprinderea de exploatare forestiera si transport Timisoara Timis
470 Intreprinderea de exploatare forestiera si transport Ramnicu Valcea Valcea
471 Intreprinderea de exploatare forestiera si transport Focsani Vrancea
472 Centrala industriala de celuloza si hartie Braila- activitatea proprie a centralei si a unitatilor cu gestiune economica fara personalitate juridicadirect subordonate Braila
473 Intreprinderea de celuloza si hartie “Letea” Bacau Bacau
474 Intreprinderea de hartie Petresti Alba
475 Intreprinderea de hartie “Bistrita” Prundul Bargaului Bistrita-Nasaud
476 Intreprinderea de celuloza si hartie Zarnesti Brasov
477 Intreprinderea de hartie cretata si carton ondulat Ghimbav Brasov
478 Intreprinderea de celuloza si hartie Dej Cluj
479 Intreprinderea de cartoane si confectii “Mucart” Cluj-Napoca Cluj
480 Intreprinderea de celuloza si hartie Palas-Constanta Constanta
481 Intreprinderea de celuloza si hartie Calarasi Ialomita
482 Intreprinderea de celuloza si hartie Drobeta-Turnu Severin Mehedinti
483 Intreprinderea de celuloza si hartie “Reconstructia” Piatra Neamt Neamt
484 Intreprinderea de hartie si cartoane “Comuna din Paris” Piatra Neamt Neamt
485 Intreprinderea de hartie Busteni Prahova
486 Intreprinderea de cartoane si confectii “Prahova” Scaieni Prahova
487 Combinatul de celuloza si hartie Suceava Suceava
488 Centrala cimentului – Bucuresti activitatea proprie a centralei si a unitatilor cu gestiune economica fara personalitate juridica direct subordonate M. Bucuresti
489 Combinatul pentru lianti Campulung Arges
490 Combinatul pentru lianti si azbociment Alesd Bihor
491 Combinatul pentru lianti Hoghiz Brasov
492 Combinatul pentru lianti Brasov Brasov
493 Combinatul pentru lianti si materiale refractare Turda Cluj
494 Combinatul pentru lianti si azbociment Medgidia Constanta
495 Combinatul pentru lianti si azbociment Fieni Dambovita
496 Combinatul pentru lianti si azbociment Targu Jiu Gorj
497 Intreprinderea pentru lianti Deva Hunedoara
498 Combinatul pentru lianti si azbociment Bicaz Neamt
499 Centrala materialelor de constructii Bucuresti- activitatea proprie a centralei si a unitatilor cu gestiune economica fara personalitate juridica direct subordonate M. Bucuresti
500 Intreprinderea de materiale de constructii Oradea Bihor
501 Intreprinderea de materiale de constructii Brasov Brasov
502 Intreprinderea de materiale de constructii Buzau Buzau
503 Intreprinderea de produse din ceramica fina pentru constructii Cluj-Napoca Cluj
504 Intreprinderea de materiale de constructii Turda Cluj
505 Intreprinderea de prefabricate din beton si materiale de constructii Constanta Constanta
506 Intreprinderea de prefabricate din beton celular autoclavizat Constanta Constanta
507 Intreprinderea de materiale de constructii Doicesti Dambovita
508 Intreprinderea de prefabricate din beton Craiova Dolj
509 Intreprinderea de prefabricate din beton Galati Galati
510 Intreprinderea de materiale de constructii Deva Hunedoara
511 Intreprinderea pentru extragerea, prelucrarea si montarea marmurei si a pietrei de constructii Simeria Hunedoara
512 Intreprinderea de materiale de constructii Calarasi Ialomita
513 Intreprinderea de materiale de constructii Iasi Iasi
514 Intreprinderea de produse ceramice Sighisoara Mures
515 Intreprinderea de materiale de constructii Roman Neamt
516 Intreprinderea de materiale de constructii “1 Mai” Bucov Prahova
517 Intreprinderea de materiale izolatoare”Matizol” Berceni Prahova
518 Intreprinderea de materiale de constructii Satu Mare Satu Mare
519 Intreprinderea de produse ceramice Zalau Salaj
520 Intreprinderea de produse ceramice “Record” Sibiu Sibiu
521 Intreprinderea de prefabricate din beton Timisoara Timis
522 Intreprinderea de produse ceramice Jimbolia Timis
523 Intreprinderea de produse ceramice Lugoj Timis
524 Intreprinderea “EXTRACERAM” Timisoara Timis
525 Intreprinderea de materiale izolatoare Vaslui Vaslui
526 Intreprinderea de materiale de constructii Odobesti Vrancea
527 Intreprinderea de materiale de constructii “Cesarom” M. Bucuresti
528 Intreprinderea de materiale izolatoare Bucuresti M. Bucuresti
529 Intreprinderea pentru extragerea, prelucrarea si montarea marmurei si a pietrei de constructii “7 Noiembrie” Bucuresti M. Bucuresti
530 Intreprindere de constructii prefabricate, agregate si betoane “Granitul” Bucuresti M. Bucuresti
531 Centrala pentru utilaje si piese de schimb Bucuresti- activitatea proprie a centralei si a unitatilor cu gestiune economica fara personalitate juridica direct subordonate M. Bucuresti
532 Intreprinderea de utilaje Alba Iulia Alba
533 Intreprinderea de articole metalice pentru mobila si binale Arad Arad
534 Intreprinderea de suruburi “Anghel Saligni” Cernavoda Constanta
535 Intreprinderea de tamplarie metalica si produse pentru constructii din materiale plastice Buzau Buzau
536 Intreprinderea de utilaje si piese schimb Filiasi Dolj
537 Intreprinderea de utilaje si piese schimb Gheorghieni Harghita
538 Intreprinderea de utilaje si piese schimb si reparatii Iasi Iasi
539 Intreprinderea de utilaje si piese schimb Reghin Mures
540 Intreprinderea de produse tehnico-sanitare “Feroemail” Prahova
541 Intreprinderea de utilaje si piese schimb Sibiu Sibiu
542 Intreprinderea de utilaje si piese schimb Suceava Suceava
543 Intreprinderea de utilaje si piese schimb Bucuresti M. Bucuresti
544 Centrala de exploatare industriala a agregatelor minerale pentru constructii Targoviste -activitatea proprie a centralei si a unitatilor cu gestiune economica fara personalitate juridica direct subordonate Dambovita
545 Intreprinderea de exploatare a agregatelor minerale pentru constructii Alba Iulia Alba
546 Intreprinderea de exploatare a agregatelor minerale pentru constructii Ghioroc Arad
547 Intreprinderea de exploatare a agregatelor minerale pentru constructii Brasov Brasov
548 Intreprinderea de exploatare a agregatelor minerale pentru constructii Turda Cluj
549 Intreprinderea de exploatare a agregatelor minerale pentru constructii Roman Neamt
550 Intreprinderea de exploatare a agregatelor minerale pentru constructii Slatina Olt
551 Intreprinderea de exploatare a agregatelor minerale pentru constructii Odoreu Satu Mare
552 Intreprinderea de exploatare a agregatelor minerale pentru constructii Tulcea Tulcea
553 Intreprinderea de exploatare a agregatelor minerale pentru constructii Dragasani Valcea
554 Intreprinderea de exploatare a agregatelor minerale pentru constructii Doaga Vrancea
555 Intreprinderea de exploatare a agregatelor minerale pentru constructii Bragadiru M. Bucuresti
556 Centrala de mecanizare pentru constructii industriale Bucuresti -activitatea proprie a centralei si a unitatilor cu gestiune economica fara personalitate juridica direct subordonate M. Bucuresti
557 Intreprinderea de reparatii Braila Braila
558 Intreprinderea de reparatii Ploiesti Prahova
559 Intreprinderea de aparataje si accesorii Alexandria Teleorman
560 Intrerprinderea “6 Martie” Timisoara Timis
561 Intreprinderea de constructii metalice si aparataje M. Bucuresti
562 Intreprinderea de constructii metalice si prefabricate Bucuresti M. Bucuresti
563 Centrala mecanica de material rulant – Bucuresti -activitatea proprie a centralei si a unitatilor cu gestiune economica fara personalitate juridica direct subordonate M. Bucuresti
564 Intreprinderea mecanica de material rulant Brasov Brasov
565 Intreprinderea mecanica de material rulant “16 Februarie” Cluj-Napoca Cluj
566 Intreprinderea mecanica de material rulant Craiova Dolj
567 Intreprinderea mecanica de material rulant Simeria Hunedoara
568 Intreprinderea mecanica de material rulant Pascani Iasi Iasi
569 Intreprinderea mecanica de material rulant Rosiorii de Vede Teleorman
570 Centrala industriala de reparatii auto- Bucuresti -activitatea proprie a centralei si a unitatilor cu gestiune economica fara personalitate juridica direct subordonate M. Bucuresti
571 Intreprinderea de reparatii auto Cluj-Napoca Cluj
572 Intreprinderea de reparatii auto Craiova Dolj
573 Intreprinderea de reparatii auto Tecuci Galati
574 Intreprinderea mecanica de reparatii auto si utilaje pentru transporturi Baia Mare Maramures
575 Intreprinderea de reparatii auto Targu Mures Mures
576 Intreprinderea de reparatii auto Campina Prahova
577 Intreprinderea de reparatii auto Suceava Suceava
578 Intreprinderea de reparatii auto Timisoara Timis
579 Intreprinderea de prefabricate din beton Aiud Alba
580 Intreprinderea de poduri metalice si prefabricate din beton Pitesti Arges
581 Intreprinderea de cariere si balastiere Brasov Brasov
582 Intreprinderea de aparate de cale Buzau Buzau
583 Intreprinderea de productie industriala pentru constructii cai ferate Harghita Harghita
584 Intreprinderea de productie industriala pentru constructii cai ferate Deva Hunedoara
585 Intreprinderea de poduri din beton Giurgiu Giurgiu
586 Intreprinderea de productie industriala pentru constructii cai ferate Baia Sprie Maramures
587 Intreprinderea de productie industriala pentru constructii cai ferate Otopeni M. Bucuresti
588 Intreprinderea de productie industriala pentru constructii cai ferate Bucuresti- Chitila M. Bucuresti
589 Santierul Naval Orsova Mehedinti
590 Intreprinderea de constructii si reparatii echipament de telecomunicatii M. Bucuresti
591 Centrala industriei bumbacului- Bucuresti-activitatea proprie a centralei si a unitatilor cu gestiune economica fara personalitate juridica direct subordonate M. Bucuresti
592 Intreprinderea textila “UTA” Arad Arad
593 Intreprinderea “Textila Pitesti” Arges
594 Intreprinderea textila “crisana” Oradea Bihor
595 Intreprinderea “Textila Nasaud” Bistrita-Nasaud
596 Intreprinderea textila “Moldova” Botosani Botosani
597 Intreprinderea “Tesatoria Codlea” Brasov
598 Intreprinderea “Textila” Buzau Buzau
599 Intreprinderea “Textila Bucegi” Pucioasa Dambovita
600 Intreprinderea textila “Oltul” Sf. Gheorghe Covasna
601 Intreprinderea “Textila” Calafat Dolj
602 Intreprinderea “Textila Galati” Galati
603 Intreprinderea de ata si filatura”Odorhei” Harghita
604 Intreprinderea “Filatura de bumbac Slobozia” Ialomita
605 Intreprinderea “Tesatura Iasi” Iasi
606 Intreprinderea “Textila Dunareana” Giurgiu Giurgiu
607 Intreprinderea “Filatura de bumbac Oltenita” Giurgiu
608 Intreprinderea de vata Buftea Ilfov
609 Intreprinderea “Filatura de bumbac Baia Mare” Maramures
610 Intreprinderea textila “Cazanele” orsova Mehedinti
611 Intreprinderea “Tesatoria de bumbac” Sighisoara Mures
612 Intreprinderea “Textila Slatina” Olt
613 Intreprinderea textila “Ardeleana” Satu Mare Satu Mare
614 Intreprinderea “Filatura de bumbac Carei” Olt
615 Intreprinderea textila “Tarnava Medias” Sibiu
616 Intreprinderea textila “Firul Rosu” Talmaciu Sibiu
617 Intreprinderea textila ” 11 Iunie” Cisnadie Sibiu
618 Intreprinderea “Filatura de bumbac” Campulung Moldovenesc Suceava
619 Intreprinderea “Filatura de bumbac” * Humorului Suceava
620 Intreprinderea “Textila Teleorman” Rosiorii de Vede Teleorman
621 Intreprinderea “Textila Timisoara” Timis
622 Intreprinderea “Textila Lugoj” Timis
623 Intreprinderea textila “Bumbacul” Timisoara Timis
624 Intreprinderea “Ambalajul metalic” Timisoara Timis
625 Intreprinderea “Textila Vaslui” Vaslui
626 Intreprinderea textila “Dacia” M. Bucuresti
627 Intreprinderea “Industria bumbacului” M. Bucuresti
628 Intreprinderea textila “Aurora” M. Bucuresti
629 Intreprinderea textila “Suveica” M. Bucuresti
630 Intreprinderea textila “7 Noiembrie” M. Bucuresti
631 Intreprinderea “Bumbacaria romaneasca Jilava” M. Bucuresti
632 Centrala industriei matasii, inului si canepii-Bucuresti -activitatea proprie a centralei si a unitatilor cu gestiune economica fara personalitate juridica direct subordonate M. Bucuresti
633 Intreprinderea textila “Drum Nou” Oradea Bihor
634 Intreprinderea textila “Republica” Darste Brasov
635 Intreprinderea de matase “Romania *” Cluj -Napoca Cluj
636 Intreprinderea textila “Dobrogeana” Constanta Constanta
637 Intreprinderea textila “Trainica” Pucioasa Dambovita
638 Intreprinderea textila “Navodul” Galati Galati
639 Intreprinderea de stofe de mobila si tesaturi tehnice Gheorghieni Harghita
640 Intreprinderea ” Filatura de in si canepa” Gheorghieni Harghita
641 Intreprinderea “Tesatoria de matase” Deva Hunedoara
642 Intreprinderea de matase”Victoria” Iasi Iasi
643 Intreprinderea integrata de tesaturi subtiri tip in Pascani Iasi
644 Intreprinderea de in si canepa “Textila” Iasi Iasi
645 Intreprinderea Filatura si finisajul Balotesti Ilfov
646 Intreprinderea textila “Intex” Paulesti Prahova
647 Intreprinderea “Tesatoria de matase” Sighisoara Mures
648 Intreprinderea de in si canepa Negresti Satu Mare
649 Intreprinderea textila “Solidaritatea” Satu Mare Satu Mare
650 Intreprinderea textila “Matasea Rosie” Cisnadie Sibiu
651 Intreprinderea “Filatura de in si canepa” Falticeni Suceava
652 Intreprinderea textila “Garofita” Timisoara Timis
653 Intreprinderea textila “Filatura de matase naturala” Lugoj Timis
654 Intreprinderea textila “Arta textila” Timisoara Timis
655 Intreprinderea “Filatura si tesatoria” Sanicolau Mare Timis
656 Intreprinderea textila ” 13 Decembrie” Timisoara Timis
657 Intreprinderea de panglici Zimnicea Teleorman
658 Intreprinderea de matase “Select” M. Bucuresti
659 Intreprinderea de matase “Flamura Rosie” M. Bucuresti
660 Intreprinderea de matase “Borangicul” M. Bucuresti
661 Intreprinderea de matase “Matasea *” M. Bucuresti
662 Intreprinderea de matase “Tesatoriile Reunite” M. Bucuresti
663 Intreprinderea de stofe de mobila M. Bucuresti
664 Intreprinderea textila “Unirea” M. Bucuresti
665 Intreprinderea textila “Industria Iutei” M. Bucuresti
666 Intreprinderea de in, canepa “Prodin” M. Bucuresti
667 Centrala linii- Bucuresti -activitatea proprie a centralei si a unitatilor cu gestiune economica fara personalitate juridica direct subordonate M. Bucuresti
668 Intreprinderea de stofe “Argeseana” Arges
669 Intreprinderea Filatura de lina “Musceleana” Cetateni Arges
670 Intreprinderea de postav Buhusi Bacau
671 Intreprinderea de postav “Proletarul” Bacau Bacau
672 Intreprinderea “Netex” Bistrita Bistrita-Nasaud
673 Intreprinderea de stofe “Carpatex” Brasov Brasov
674 Intreprinderea de postav Prejmer Brasov
675 Intreprinderea textila “Octombrie Rosu” Ghimbav Brasov
676 Intreprinderea Filatura de lina pieptanata Buzau Buzau
677 Intreprinderea integrata de lina Constanta Constanta
678 Intreprinderea textila “Independenta” Craiova Dolj
679 Intreprinderea “Filatura de lina pieptanata” Miercurea Ciuc Harghita
680 Intreprinderea de volvatir Tg. Neamt Neamt
681 Intreprinderea de stofe Sighisoara Mures
682 Intreprinderea de stofe “Dorobantul” Ploiesti Prahova
683 Intreprinderea de stofe “Filatura de lina pieptanata” Mizil Prahova
684 Intreprinderea “Textila” Cisnadie Sibiu
685 Intreprinderea “Libertatea” Sibiu Sibiu
686 Intreprinderea textila “Dumbrava” Sibiu Sibiu
687 Intreprinderea Industria linii Timisoara Timis
688 Intreprinderea de palarii “Paltim” Timisoara Timis
689 Intreprinderea de palarii “Lux” Periam Timis
690 Intreprinderea “Filatura de lina pieptanata” Focsani Vrancea
691 Intreprinderea de postav Azuga Prahova
692 Intreprinderea “Textila” Grivita M. Bucuresti
693 Intreprinderea romana de pisla M. Bucuresti
694 Intreprinderea “Filatura de lina piptanata” M. Bucuresti
695 Intreprinderea “Munca Textila” M. Bucuresti
696 Centrala industriei tricotajelor- Bucuresti -activitatea proprie a centralei si a unitatilor cu gestiune economica fara personalitate juridica direct subordonate M. Bucuresti
697 Intreprinderea de ciorapi Sebes Alba
698 Intreprinderea de tricotaje “Tricoul rosu” Arad Arad
699 Intreprinderea de tricotaje “Miorita” Oradea Bihor
700 Intreprinderea de tricotaje Brasov Brasov
701 Intreprinderea de tricotaje Buzau Buzau
702 Intreprinderea de tricotaje “Somesul” Cluj-Napoca Cluj
703 Intreprinderea de tricotaje Miercurea Ciuc Harghita
704 Intreprinderea de tricotaje Toplita Harghita
705 Intreprinderea de tricotaje Hunedoara Hunedoara
706 Intreprinderea de tricotaje si perdele Pascani Iasi
707 Intreprinderea de tricotaje “Moldova” Iasi Iasi
708 Intreprinderea de tricotaje “Unitatea” Sighet Maramures
709 Intreprinderea de tricotaje “8 Martie” Piatra neamt Neamt
710 Intreprinderea de tricotaje “Smirodava” Roman Neamt
711 Intreprinderea de tricotaje Caracal Olt
712 Intreprinderea de tricotaje Campina Prahova
713 Intreprinderea de tricotaje “Tricotex” Satu Mare Satu Mare
714 Intreprinderea de tricotaje Cehu Silvaniei Salaj
715 Intreprinderea de tricotaje “Drapelul rosu” Sibiu Sibiu
716 Intreprinderea de ciorapi”7 Noiembrie” Sibiu Sibiu
717 Intreprinderea de manusi si ciorapi Agnita Sibiu
718 Intreprinderea de tricotaje “Zimbrul” Suceava Suceava
719 Intreprinderea de tricotaje “Bucovina” Radauti Suceava
720 Intreprinderea de tricotaje “1 Iunie” Timisoara Timis
721 Intreprinderea de ciorapi Timisoara Timis
722 Intreprinderea de tricotaje Husi Vaslui
723 Intreprinderea de tricotaje Focsani Vrancea
724 Intreprinderea de tricotaje “Crinul” M. Bucuresti
725 Intreprinderea “Tricotajul rosu” M. Bucuresti
726 Intreprinderea de tricotaje “Tanara Garda” M. Bucuresti
727 Intreprinderea de tricotaje “Tricodava” M. Bucuresti
728 Intreprinderea de ciorapi “Apolo” M. Bucuresti
729 Intreprinderea de ace de tricotat M. Bucuresti
730 Centrala industriei confectiilor- Bucuresti- activitatea proprie a centralei si a unitatilor cu gestiune economica fara personalitate juridica direct subordonate M. Bucuresti
731 Intreprinderea de confectii Arad Arad
732 Intreprinderea de confectii Curtea de Arges Arges
733 Intreprinderea de confectii Bacau Bacau
734 Intreprinderea de confectii Marghita Bihor
735 Intreprinderea de confectii Oradea Bihor
736 Intreprinderea de confectii Dorohoi Botosani
737 Intreprinderea de confectii Botosani Botosani
738 Intreprinderea de confectii Braila Braila
739 Intreprinderea de confectii Ramnicu Sarat Buzau
740 Intreprinderea de confectii Resita Caras-Severin
741 Intreprinderea de confectii “Flacara” Cluj-napoca Cluj
742 Intreprinderea de confectii “*” comuna Lumina Constanta
743 Intreprinderea de confectii “Targu Secuiesc” Cluj-napoca Covasna
744 Intreprinderea de confectii Craiova Dolj
745 Intreprinderea de confectii Targu Jiu Gorj
746 Intreprinderea de confectii Odorhei Harghita
747 Intreprinderea de confectii Miercurea Ciuc Harghita
748 Intreprinderea de confectii Calarasi Ialomita
749 Intreprinderea de stofe tricotate si confectii Iasi Iasi
750 Intreprinderea de confectii Baia mare Maramures
751 Intreprinderea de confectii “Portile de Fier” Drobeta Turnu Severin Mehedinti
752 Intreprinderea de confectii “Tarnava” Sighisoara Mures
753 Intreprinderea de confectii “Muresul” Tg. Mures Mures
754 Intreprinderea de confectii “Mondiala” Satu Mare Satu Mare
755 Intreprinderea de confectii “Steaua rosie” Sibiu Sibiu
756 Intreprinderea de confectii “Bega” Timisoara Timis
757 Intreprinderea de confectii Vaslui Vaslui
758 Intreprinderea de confectii Barlad Vaslui
759 Intreprinderea de confectii Focsani Vrancea
760 Centrala industriei pielariei, cauciucului si incaltamintei -Bucuresti- activitatea proprie a centralei si a unitatilor cu gestiune economica fara personalitate juridica direct subordonate M. Bucuresti
761 Intreprinderea de incaltaminte “Ardeleana” Alba Iulia Alba
762 Intreprinderea de piele si marochinarie “Caprioara” Sebes Alba
763 Intreprinderea de incaltaminte si calapoade “Libertatea” Arad Arad
764 Intreprinderea de incaltaminte Pitesti Arges
765 Intreprinderea de piele si incaltaminte “Partizanul” Bacau Bacau
766 Intreprinderea de incaltaminte “Solidaritatea” Oradea Bihor
767 Intreprinderea de incaltaminte “Crisul” Oradea Bihor
768 Intreprinderea de incaltaminte “Bihoreana” Marghita Bihor
769 Intreprinderea de incaltaminte “Arta” Oradea Bihor
770 Intreprinderea de blanarie “1 Mai” Oradea Bihor
771 Intreprinderea de piele si incaltaminte “Timpuri Noi” Brasov Brasov
772 Intreprinderea de incaltaminte “Clujana” Cluj-Napoca Cluj
773 Intreprinderea “Tabacaria Bucovat” Dolj
774 Intreprinderea de blanarie “Vidra” Orastie Hunedoara
775 Intreprinderea pentru materiale sportive Reghin Mures
776 Intreprinderea de piele si manusi Targu Mures Mures
777 Intreprinderea “Tabacaria Minerala Corabia” Olt
778 Intreprinderea de piele “Poporul” Ploiesti Prahova
779 Intreprinderea de piele “Drum Nou” Satu Mare Satu Mare
780 Intreprinderea de piele si incaltaminte “8 Mai” Medias Sibiu
781 Intreprinderea de piele, incaltaminte si marochinarie “13 Decembrie” Sibiu Sibiu
782 Intreprinderea de piele si incaltaminte Agnita Sibiu
783 Intreprinderea de piele si incaltaminte “Staruinta” Suceava Suceava
784 Intreprinderea de incaltaminte “Banatul” Timisoara Timis
785 Intreprinderea de incaltaminte “Modern” Timisoara Timis
786 Intreprinderea romana de piele Timisoara Timis
787 Intreprinderea de incaltaminte Jimbolia Timis
788 Intreprinderea de calapoade Lugoj Timis
789 Intreprinderea de piele si manusi Timisoara Timis
790 Intreprinderea de nasturi Jimbolia Timis
791 Intreprinderea de mase plastice “Dermatina” Timisoara Timis
792 Intreprinderea de mase plastice si incaltaminte “Victoria” Timis
793 Intreprinderea de spume poliuretanice Timisoara Timis
794 Intreprinderea “Pretim” Timisoara Timis
795 Intreprinderea de incaltaminte Husi Vaslui
796 Intreprinderea de piele si incaltaminte Ramnicu Valcea Valcea
797 Intreprinderea de talpa si incaltaminte din cauciuc Dragasani Valcea
798 Intreprinderea de piele si incaltaminte “Pionierul” M. Bucuresti
799 Intreprinderea de piele si incaltaminte “Flacara Rosie” M. Bucuresti
800 Intreprinderea de piele si incaltaminte “Carmen” M. Bucuresti
801 Intreprinderea de piele si incaltaminte “Republica” M. Bucuresti
802 Intreprinderea de piele si incaltaminte “Tehnica Noua” M. Bucuresti
803 Intreprinderea de incaltaminte cauciuc U.C.R M. Bucuresti
804 Intreprinderea de piele sintetica M. Bucuresti
805 Intreprinderea de bunuri de consumdin cauciuc Jilava M. Bucuresti
806 Intreprinderea de nasturi si mase plastice M. Bucuresti
807 Intreprinderea de incaltaminte “Progresul” M. Bucuresti
808 Intreprinderea “Tabacaria minerala” Jilava M. Bucuresti
809 Intreprinderea “Prefin” M. Bucuresti
810 Intreprinderea Antilopa M. Bucuresti
811 Centrala industriei sticlei si ceramicii fine -Bucuresti-activitatea proprie a centralei si a unitatilor cu gestiune economica fara personalitate juridica direct subordonate M. Bucuresti
812 Intreprinderea de portelan de menaj Alba Iulia Alba
813 Intreprinderea de portelan de menaj Curtea de Arges Arges
814 Intreprinderea de sticlarie “Padurea Neagra” Alesd Bihor
815 Intreprinderea de sticlarie de menaj Bistrita Bistrita-Nasaud
816 Intreprinderea de sticlarie si portelan Dorohoi Botosani
817 Intreprinderea de exploatare miniera Miorcani Botosani
818 Intreprinderea de sticlarie de menaj Berca Buzau
819 Intreprinderea de geamuri Buzau Buzau
820 Intreprinderea de sticlarie Turda Cluj
821 Intreprinderea de sticlarie menaj Gherla Cluj
822 Intreprinderea de portelan”Iria” Cluj-Napoca Cluj
823 Intreprinderea de sticlarie de menaj Targu Jiu Gorj
824 Intreprinderea de faianta si sticlarie Baia Mare Maramures
825 Intreprinderea de sticlarie si faianta Sighisoara Mures
826 Intreprinderea de geamuri Tarnaveni Mures
827 Intreprinderea de sticlarie Azuga Prahova
828 Intreprinderea de sticlarie Prahova Ploiesti Prahova
829 Intreprinderea pentru exploatarea si prelucrarea materialelor metalifere Valenii de Munte Prahova
830 Intreprinderea de geamuri Scaieni Prahova
831 Intreprinderea de sticlarie “Victoria muncii” Poiana Codrului Satu Mare
832 Intreprinderea de sticlarie “Vitrometan” Medias Sibiu
833 Intreprinderea de sticlarie Avrig Sibiu
834 Intreprinderea de geamuri Medias Sibiu
835 Intreprinderea de sticlarie de menaj Suceava Suceava
836 Intreprinderea de sticlarie Tomesti Timis
837 Intreprinderea de articole de sticlarie Bucuresti M. Bucuresti
838 Intreprinderea de fire si tesaturi din fire de sticla M. Bucuresti
839 Centrala industriei articolelor casnice- Bucuresti -activitatea proprie a centralei si a unitatilor cu gestiune economica fara personalitate juridica direct subordonate M. Bucuresti
840 Intreprinderea “Bunuri metalice” Arad Arad
841 Intreprinderea de ceasuri “Victoria” Arad Arad
842 Intreprinderea “Aradeanca” Arad Arad
843 Intreprinderea “Metalica” Oradea Bihor
844 Intreprinderea de mase plastice “Viitorul” Oradea Bihor
845 Intreprinderea de pensule Cluj -Napoca Cluj
846 Intreprinderea “11 Iunie” Galati Galati
847 Intreprinderea de paruri Sighet Maramures
848 Intreprinderea de vase emailate Sighisoara Mures
849 Intreprinderea “Jiul” Bals Olt
850 Intreprinderea “Flacara” Ploiesti Prahova
851 Intreprinderea de masini casnice emailate “23 August” Satu Mare
852 Intreprinderea “Emailul rosu” Medias Sibiu
853 Intreprinderea de cutite Ocna Sibiului Sibiu
854 Intreprinderea “Flamura rosie” Sibiu Sibiu
855 Intreprinderea “Metalurgica” M. Bucuresti
856 Intreprinderea “Inox” M. Bucuresti
857 Consiliul culturii si educatiei socialiste- Bucuresti- activitatea proprie a centralei si a unitatilor cu gestiune economica fara personalitate juridica direct subordonate M. Bucuresti
858 Intreprinderea poligrafica Bacau Bacau
859 Intreprinderea poligrafica Crisana Bihor
860 Intreprinderea poligrafica Brasov Brasov
861 Intreprinderea poligrafica Cluj-Napoca Cluj
862 Intreprinderea poligrafica Oltenia Craiova Dolj
863 Intreprinderea poligrafica Galati Galati
864 Intreprinderea poligrafica Iasi Iasi
865 Intreprinderea poligrafica Banat Timisoara Timis
866 Intreprinderea poligrafica Sibiu Sibiu
867 Intreprinderea poligrafica “13 Decembrie 1918″ M. Bucuresti
868 Intreprinderea poligrafica “Informatia” M. Bucuresti
869 Intreprinderea poligrafica “Arta grafica” M. Bucuresti
870 Intreprinderea poligrafica “Filaret” M. Bucuresti
871 Intreprinderea poligrafica “Buletinul Oficial” M. Bucuresti
872 Casa de discuri “Electrecord” M. Bucuresti
873 Intreprinderea Mecanica Poligrafica M. Bucuresti
874 Centrala de mecanizare a agriculturii si productiei de utilaje pentru agricultura si industria alimentara- Bucuresti- activitatea proprie a centralei si a unitatilor cu gestiune economica fara personalitate juridica direct subordonate M. Bucuresti
875 Intreprinderea mecanica a agriculturii si industriei alimentare Arad Arad
876 Intreprinderea mecanica a agriculturii si industriei alimentare Botosani Botosani
877 Intreprinderea mecanica a agriculturii si industriei alimentare Cluj-Napoca Cluj
878 Intreprinderea mecanica a agriculturii si industriei alimentare Navodari Constanta
879 Intreprinderea mecanica a agriculturii si industriei alimentare Tecuci Galati
880 Intreprinderea de ambalaje din metal pentru agricultura si industria alimentara Tecuci Galati
881 Intreprinderea “Tehnoutilaj” odorhei Harghita
882 Intreprinderea mecanica a agriculturii si industriei alimentare Iasi Iasi
883 Intreprinderea de ambalaje si piese de schimb pentru agricultura si industriei alimentare Buftea Ilfov
884 Intreprinderea mecanica a agriculturii si industriei alimentare Bals Olt
885 Intreprinderea mecanica a agriculturii si industriei alimentare Sibiu Sibiu
886 Intreprinderea mecanica a agriculturii si industriei alimentare Rosiorii de Vede Teleorman
887 Intreprinderea mecanica a agriculturii si industriei alimentare Timisoara Timis
888 Intreprinderea mecanica a agriculturii si industriei alimentare Bucuresti M. Bucuresti
889 Intreprinderea de utilaje si piese de schimbpentru agricultura si industrie alimentara Chitila M. Bucuresti
890 Intreprinderea poligrafica “Luceafarul” M. Bucuresti
891 Centrala pentru valorificarea cerealelor si producerea nutreturilor combinate -Bucuresti -activitatea proprie a centralei si a unitatilor cu gestiune economica fara personalitate juridica direct subordonate M. Bucuresti
892 Intreprinderea pentru producerea nutreturilor combinate Arad Arad
893 Intreprinderea pentru producerea nutreturilor combinate Costesti Arges
894 Intreprinderea pentru producerea nutreturilor combinate Bacau Bacau
895 Intreprinderea pentru producerea nutreturilor combinate Oradea Bihor
896 Intreprinderea pentru producerea nutreturilor combinate Palota Bihor
897 Intreprinderea pentru producerea nutreturilor combinate Tinca Bihor
898 Intreprinderea pentru producerea nutreturilor combinate Leorda Botosani
899 Intreprinderea pentru producerea nutreturilor combinate Codlea Brasov
900 Intreprinderea pentru producerea nutreturilor combinate Braila Braila
901 Intreprinderea pentru producerea nutreturilor combinate Urleasca Braila
902 Intreprinderea pentru producerea nutreturilor combinate Ramnicu Sarat Buzau
903 Intreprinderea pentru producerea nutreturilor combinate Sahateni Buzau
904 Intreprinderea pentru producerea nutreturilor combinate Cluj-Napoca Cluj
905 Intreprinderea pentru producerea nutreturilor combinate Iclod Cluj
906 Intreprinderea pentru producerea nutreturilor combinate Ovidiu Constanta
907 Intreprinderea pentru producerea nutreturilor combinate Poarta Alba Constanta
908 Intreprinderea pentru producerea nutreturilor combinate Bailesti Dolj
909 Intreprinderea pentru producerea nutreturilor combinate Craiova Dolj
910 Intreprinderea pentru producerea nutreturilor combinate Segarcea Dolj
911 Intreprinderea pentru producerea nutreturilor combinate Titu Dambovita
912 Intreprinderea pentru producerea nutreturilor combinate Galati Galati
913 Intreprinderea pentru producerea nutreturilor combinate Orastie Hunedoara
914 Intreprinderea pentru producerea nutreturilor combinate Calarasi Ialomita
915 Intreprinderea pentru producerea nutreturilor combinate Ciulnita Ialomita
916 Intreprinderea pentru producerea nutreturilor combinate Fetesti Ialomita
917 Intreprinderea pentru producerea nutreturilor combinate Iasi Iasi
918 Intreprinderea pentru producerea nutreturilor combinate Crevedia Ilfov
919 Intreprinderea pentru producerea nutreturilor combinate Giurgiu Giurgiu
920 Intreprinderea pentru producerea nutreturilor combinate Oltenita Giurgiu
921 Intreprinderea pentru producerea nutreturilor combinate Peris Ilfov
922 Intreprinderea pentru fabricatie si reparatii Peris Ilfov
923 Intreprinderea pentru producerea nutreturilor combinate Drobeta Turnu-Severin Mehedinti
924 Intreprinderea pentru producerea nutreturilor combinate Iernut Mures
925 Intreprinderea pentru producerea nutreturilor combinate Roman Neamt
926 Intreprinderea pentru producerea nutreturilor combinate Caracal Olt
927 Intreprinderea pentru producerea nutreturilor combinate Ploisti Prahova
928 Intreprinderea pentru producerea nutreturilor combinate Satu Mare Satu Mare
929 Intreprinderea pentru producerea nutreturilor combinate Sibiu Sibiu
930 Intreprinderea pentru producerea nutreturilor combinate Veresti Suceava
931 Intreprinderea pentru producerea nutreturilor combinate Alexandria Teleorman
932 Intreprinderea pentru producerea nutreturilor combinate Beregsau Timis
933 Intreprinderea pentru producerea nutreturilor combinate Birda Timis
934 Intreprinderea pentru producerea nutreturilor combinate Focsani Vrancea
935 Intreprinderea pentru producerea nutreturilor combinate Sabaru M. Bucuresti
936 Centrala pentru legume si fructe -Bucuresti- activitatea proprie a centralei si a unitatilor cu gestiune economica fara personalitate juridica direct subordonate M. Bucuresti
937 Intreprinderea pentru producerea si industrializarea legumelor si fructelor Arad Arad
938 Intreprinderea pentru producerea si industrializarea legumelor si fructelor Baiculesti Arges
939 Intreprinderea pentru producerea si industrializarea legumelor si fructelor Topoloveni Arges
940 Intreprinderea pentru producerea si industrializarea legumelor si fructelor Oradea Bihor
941 Intreprinderea pentru producerea si industrializarea legumelor si fructelor Valea lui Mihai Bihor
942 Intreprinderea pentru producerea si industrializarea legumelor si fructelor Fagaras Brasov
943 Intreprinderea pentru producerea si industrializarea legumelor si fructelor Vadeni Braila
944 Intreprinderea pentru producerea si industrializarea legumelor si fructelor Priscov Buzau
945 Intreprinderea pentru producerea si industrializarea legumelor si fructelor Dej Cluj
946 Intreprinderea pentru producerea si industrializarea legumelor si fructelor Constanta Constanta
947 Intreprinderea pentru producerea si industrializarea legumelor si fructelor Pucioasa Dambovita
948 Intreprinderea pentru producerea si industrializarea legumelor si fructelor Calafat Dolj
949 Intreprinderea pentru producerea si industrializarea legumelor si fructelor Tecuci Galati
950 Intreprinderea pentru producerea si industrializarea legumelor si fructelor Hateg Hunedoara
951 Intreprinderea pentru producerea si industrializarea legumelor si fructelor Fetesti Ialomita
952 Intreprinderea pentru producerea si industrializarea legumelor si fructelor Oltenita Giurgiu
953 Intreprinderea pentru producerea si industrializarea legumelor si fructelor Buftea Ilfov
954 Intreprinderea pentru producerea si industrializarea legumelor si fructelor Giurgiu Giurgiu
955 Intreprinderea pentru producerea si industrializarea legumelor si fructelor Baia Mare Maramures
956 Intreprinderea pentru producerea si industrializarea legumelor si fructelor Targu Mures Mures
957 Intreprinderea pentru producerea si industrializarea legumelor si fructelor Caracal Olt
958 Intreprinderea pentru producerea si industrializarea legumelor si fructelor Valenii de munte Prahova
959 Intreprinderea pentru producerea si industrializarea legumelor si fructelor Suceava Suceava
960 Intreprinderea pentru producerea si industrializarea legumelor si fructelor Turnu Magurele Teleorman
961 Intreprinderea pentru producerea si industrializarea legumelor si fructelor Timisoara Timis
962 Intreprinderea pentru producerea si industrializarea legumelor si fructelor Tulcea Tulcea
963 Intreprinderea pentru producerea si industrializarea legumelor si fructelor Husi Vaslui
964 Intreprinderea pentru producerea si industrializarea legumelor si fructelor Riureni Valcea
965 Intreprinderea de produse alimentare -Bucuresti M. Bucuresti
966 Centrala viei si vinului- Bucuresti-activitatea proprie a centralei si a unitatilor cu gestiune economica fara personalitate juridica direct subordonate M. Bucuresti
967 Intreprinderea viei si vinului Alba Iulia Alba
968 Intreprinderea viei si vinului Arad Arad
969 Intreprinderea viei si vinului Pitesti Arges
970 Intreprinderea viei si vinului Bacau Bacau
971 Intreprinderea viei si vinului Oradea Bihor
972 Intreprinderea viei si vinului Bistrita Bistrita-Nasaud
973 Intreprinderea viei si vinului Botosani Botosani
974 Intreprinderea viei si vinului Brasov Brasov
975 Intreprinderea viei si vinului Braila Braila
976 Intreprinderea viei si vinului Buzau Buzau
977 Intreprinderea viei si vinului Resita Caras-Severin
978 Intreprinderea viei si vinului Cluj-Napoca Cluj
979 Intreprinderea viei si vinului Constanta Constanta
980 Intreprinderea viei si vinului Sf. Gheorghe Covasna
981 Intreprinderea viei si vinului Targoviste Dambovita
982 Intreprinderea viei si vinului Craiova Dolj
983 Intreprinderea viei si vinului Galati Galati
984 Intreprinderea viei si vinului Targu Jiu Gorj
985 Intreprinderea viei si vinului Miercurea Ciuc Harghita
986 Intreprinderea viei si vinului Deva Hunedoara
987 Intreprinderea viei si vinului Calarasi Ialomita
988 Intreprinderea viei si vinului Iasi Iasi
989 Intreprinderea viei si vinului Ilfov-Bucuresti Ilfov
990 Intreprinderea viei si vinului Baia Mare Maramures
991 Intreprinderea viei si vinului Drobeta Turnu Severin Mehedinti
992 Intreprinderea viei si vinului Targu Mures Mures
993 Intreprinderea viei si vinului Piatra Neamt Neamt
994 Intreprinderea viei si vinului Slatina Olt
995 Intreprinderea viei si vinului Ploiesti Prahova
996 Intreprinderea viei si vinului Satu Mare Satu Mare
997 Intreprinderea viei si vinului Zalau Salaj
998 Intreprinderea viei si vinului Sibiu Sibiu
999 Intreprinderea viei si vinului Suceava Suceava
1000 Intreprinderea viei si vinului Rosiorii de Vede Teleorman
1001 Intreprinderea viei si vinului Timisoara Timis
1002 Intreprinderea viei si vinului Tulcea Tulcea
1003 Intreprinderea viei si vinului Husi Vaslui
1004 Intreprinderea viei si vinului Dragasani Valcea
1005 Intreprinderea viei si vinului Focsani Vrancea
1006 Intreprinderea de vinuri si rachiuri Bucuresti Est M. Bucuresti
1007 Intreprinderea de vinuri si sampanie “Zarea” Bucuresti M. Bucuresti
1008 Centrala industrializarii carnii – Bucuresti- activitatea proprie a centralei si a unitatilor cu gestiune economica fara personalitate juridica direct subordonate M. Bucuresti
1009 Intreprinderea de industrializarea carnii Alba Alba
1010 Intreprinderea de industrializarea carnii Arad Arad
1011 Intreprinderea de industrializarea carnii Pitesti Arges
1012 Intreprinderea de industrializarea carnii Bacau Bacau
1013 Intreprinderea de industrializarea carnii Oradea Bihor
1014 Intreprinderea de industrializarea carnii Bistrita Bistrita-Nasaud
1015 Intreprinderea de industrializarea carnii Botosani Botosani
1016 Intreprinderea de industrializarea carnii Brasov Brasov
1017 Intreprinderea de industrializarea carnii Braila Braila
1018 Intreprinderea de industrializarea carnii Buzau Buzau
1019 Intreprinderea de industrializarea carnii Resita Caras-Severin
1020 Intreprinderea de industrializarea carnii Cluj-Napoca Cluj
1021 Intreprinderea de industrializarea carnii Constanta Constanta
1022 Frigoriferul portuar Constanta Constanta
1023 Intreprinderea de industrializarea carnii Sf. Gheorghe Covasna
1024 Intreprinderea de industrializarea carnii Targoviste Dambovita
1025 Intreprinderea de industrializarea carnii Craiova Dolj
1026 Intreprinderea de industrializarea carnii Galati Galati
1027 Intreprinderea de industrializarea carnii Tg. Jiu Gorj
1028 Intreprinderea de industrializarea carnii Miercurea Ciuc Harghita
1029 Intreprinderea de industrializarea carnii Deva Hunedoara
1030 Intreprinderea de industrializarea carnii Calarasi Ialomita
1031 Intreprinderea de industrializarea carnii Iasi Iasi
1032 Intreprinderea de industrializarea carnii Ilfov Buc. Ilfov
1033 Intreprinderea de industrializarea carnii Baia Mare Maramures
1034 Intreprinderea de industrializarea carnii Drobeta Turnu-Severin Mehedinti
1035 Intreprinderea de industrializarea carnii Tg. Mures Mures
1036 Intreprinderea de industrializarea carnii Piatra Neamt Neamt
1037 Intreprinderea de industrializarea carnii Slatina Olt
1038 Intreprinderea de industrializarea carnii Ploiesti Prahova
1039 Intreprinderea de industrializarea carnii Satu Mare Satu Mare
1040 Intreprinderea de industrializarea carnii Zalau Salaj
1041 Intreprinderea de industrializarea carnii Sibiu Sibiu
1042 Intreprinderea de industrializarea carnii Suceava Suceava
1043 Intreprinderea de industrializarea carnii Alexandria Teleorman
1044 Intreprinderea de industrializarea carnii Timisoara Timis
1045 Intreprinderea de industrializarea carnii Tulcea Tulcea
1046 Intreprinderea de industrializarea carnii Birlad Vaslui
1047 Intreprinderea de industrializarea carnii Ramnicu-Valcea Valcea
1048 Intreprinderea de industrializarea carnii Focsani Vrancea
1049 Intreprinderea “Antefrig” Bucuresti M. Bucuresti
1050 Intreprinderea “Abatorul” Bucuresti M. Bucuresti
1051 Intreprinderea de produse si conserve de carne Bucuresti M. Bucuresti
1052 Centrala industrializarii laptelui -Bucuresti- activitatea proprie a centralei si a unitatilor cu gestiune economica fara personalitate juridica direct subordonate M. Bucuresti
1053 Intreprinderea de industrializare a laptelui Alba Iulia Alba
1054 Intreprinderea de industrializare a laptelui Arad Arad
1055 Intreprinderea de industrializare a laptelui Pitesti Arges
1056 Intreprinderea de industrializare a laptelui Bacau Bacau
1057 Intreprinderea de industrializare a laptelui Oradea Bihor
1058 Intreprinderea de industrializare a laptelui Bistrita Bistrita-Nasaud
1059 Intreprinderea de industrializare a laptelui Botosani Botosani
1060 Intreprinderea de industrializare a laptelui Brasov Brasov
1061 Intreprinderea de industrializare a laptelui Braila Braila
1062 Intreprinderea de industrializare a laptelui Buzau Buzau
1063 Intreprinderea de industrializare a laptelui Resita Caras-Severin
1064 Intreprinderea de industrializare a laptelui Cluj-Napoca Cluj
1065 Intreprinderea de industrializare a laptelui Constanta Constanta
1066 Intreprinderea de industrializare a laptelui Sfintu Gheorghe Covasna
1067 Intreprinderea de industrializare a laptelui Targoviste Dambovita
1068 Intreprinderea de industrializare a laptelui Craiova Dolj
1069 Intreprinderea de industrializare a laptelui Galati Galati
1070 Intreprinderea de industrializare a laptelui Tg. Jiu Gorj
1071 Intreprinderea de industrializare a laptelui Miercurea Ciuc Harghita
1072 Intreprinderea de industrializare a laptelui Simeria Hunedoara
1073 Intreprinderea de industrializare a laptelui Slobozia Ialomita
1074 Intreprinderea de industrializare a laptelui Iasi Iasi
1075 Intreprinderea de industrializare a laptelui Ilfov- Bucuresti Ilfov
1076 Intreprinderea de industrializare a laptelui Baia Mare Maramures
1077 Intreprinderea de industrializare a laptelui Drobeta Turnu-Severin Mehedinti
1078 Intreprinderea de industrializare a laptelui Tg. Mures Mures
1079 Intreprinderea de industrializare a laptelui Piatra Neamt Neamt
1080 Intreprinderea de industrializare a laptelui Slatina Olt
1081 Intreprinderea de industrializare a laptelui Ploiesti Prahova
1082 Intreprinderea de industrializare a laptelui Satu- Mare Satu -Mare
1083 Intreprinderea de industrializare a laptelui Simleul Silvaniei Salaj
1084 Intreprinderea de industrializare a laptelui Sibiu Sibiu
1085 Intreprinderea de industrializare a laptelui Suceava Suceava
1086 Intreprinderea de industrializare a laptelui Alexandria Teleorman
1087 Intreprinderea de industrializare a laptelui Timisoara Timis
1088 Intreprinderea de industrializare a laptelui Tulcea Tulcea
1089 Intreprinderea de industrializare a laptelui Vaslui Vaslui
1090 Intreprinderea de industrializare a laptelui Ramnicu Valcea Valcea
1091 Intreprinderea de industrializare a laptelui Focsani Vrancea
1092 Intreprinderea de industrializare a laptelui Bucuresti M. Bucuresti
1093 Centrala productiei industrializarii sfeclei de zahar – Bucuresti- activitatea proprie a centralei si a unitatilor cu gestiune economica fara personalitate juridica direct subordonate M. Bucuresti
1094 Intreprinderea pentru industrializarea sfeclei de zahar Arad Arad
1095 Intreprinderea pentru industrializarea sfeclei de zahar Sascut Bacau
1096 Intreprinderea pentru industrializarea sfeclei de zahar Bucecea Botosani
1097 Intreprinderea pentru industrializarea sfeclei de zahar Bod Brasov
1098 Intreprinderea pentru industrializarea sfeclei de zahar Buzau Buzau
1099 Intreprinderea pentru industrializarea sfeclei de zahar Podari Dolj
1100 Intreprinderea pentru industrializarea sfeclei de zahar Pascani Iasi
1101 Intreprinderea pentru industrializarea sfeclei de zahar Giurgiu Giurgiu
1102 Intreprinderea pentru industrializarea sfeclei de zahar Urziceni Ilfov
1103 Intreprinderea pentru industrializarea sfeclei de zahar Tandarei Ialomita
1104 Intreprinderea pentru industrializarea sfeclei de zahar Targu Mures Mures
1105 Intreprinderea pentru industrializarea sfeclei de zahar Oradea Bihor
1106 Intreprinderea pentru industrializarea sfeclei de zahar Ludus Mures
1107 Intreprinderea pentru industrializarea sfeclei de zahar Roman Neamt
1108 Intreprinderea pentru industrializarea sfeclei de zahar Corabia Olt
1109 Intreprinderea pentru industrializarea sfeclei de zahar Timisoara Timis
1110 Intreprinderea de produse zaharoase Brasov Brasov
1111 Intreprinderea de produse zaharoase “Feleacul” Cluj-Napoca Cluj
1112 Intreprinderea de produse zaharoase “Cerna” Drobeta Turnu-Severin Mehedinti
1113 Intreprinderea de produse zaharoase “Victoria” Sibiu Sibiu
1114 Intreprinderea de produse zaharoase “Kandia” Timisoara Timis
1115 Intreprinderea de produse zaharoase Bucuresti M. Bucuresti
1116 Centrala berii, spirtului si amidonului -Bucuresti- activitatea proprie a centralei si a unitatilor cu gestiune economica fara personalitate juridica direct subordonate M. Bucuresti
1117 Intreprinderea de spirt si drojdie Arad Arad
1118 Intreprinderea de bere Pitesti Arges
1119 Intreprinderea de bere spirt si drojdie Margineni Bacau
1120 Intreprinderea de bere spirt si drojdie Oradea Bihor
1121 Intreprinderea de bere si amidon Braila Braila
1122 Intreprinderea de bere “Aurora” Brasov Brasov
1123 Intreprinderea de bere si spirt Cluj-Napoca Cluj
1124 Intreprinderea de bere Constanta Constanta
1125 Intreprinderea de spirt Sfantu Gheorghe Covasna
1126 Intreprinderea de amidon si glucoza Targu Secuiesc Covasna
1127 Intreprinderea de bere Galati Galati
1128 Intreprinderea de bere spirt si amidon Sinsimion Harghita
1129 Intreprinderea de bere si malt Hateg Hunedoara
1130 Intreprinderea de bere si spirt Iasi Iasi
1131 Intreprinderea de drojdie “Seineana” Seini Maramures
1132 Intreprinderea de bere si spirt “Banovita” Drobeta Turnu-Severin Mehedinti
1133 Intreprinderea de bere Reghin Mures
1134 Intreprinderea de bere si amidon “Steagu Rosu” Piatra Neamt Neamt
1135 Intreprinderea de bere Azuga Prahova
1136 Intreprinderea de bere Satu Mare Satu Mare
1137 Intreprinderea de bere si amidon Sibiu Sibiu
1138 Intreprinderea de bere spirt si amidon Radauti Suceava
1139 Intreprinderea de bere Timisoara Timis
1140 Intreprinderea de bere spirt si drojdie – Bucuresti M. Bucuresti
1141 Intreprinderea de bere Rahova – Bucuresti M. Bucuresti
1142 Intreprinderea de bere Grivita – Bucuresti M. Bucuresti
1143 Intreprinderea de bere Bragadiru – Bucuresti M. Bucuresti
1144 Centrala uleiului -Bucuresti – activitatea proprie a centralei si a unitatilor cu gestiune economica fara personalitate juridica direct subordonate M. Bucuresti
1145 Intreprinderea de ulei “Interindustrial” Oradea Bihor
1146 Intreprinderea de ulei Constanta Constanta
1147 Intreprinderea de ulei “Oltenia” Podari Dolj
1148 Intreprinderea de ulei “Prutul” Galati Galati
1149 Intreprinderea de ulei Slobozia Ialomita
1150 Intreprinderea de ulei “Unirea” Iasi Iasi
1151 Intreprinderea de ulei Urziceni Ilfov
1152 Intreprinderea de ulei “Ardealul” Carei Satu Mare
1153 Intreprinderea de ulei Rosiorii de Vede Teleorman
1154 Intreprinderea de ulei Barlad Vaslui
1155 Intreprinderea de ulei “13 Decembrie” Bucuresti M. Bucuresti
1156 Centrala productiei si industrializarii tutunului -Bucuresti- activitatea proprie a centralei si a unitatilor cu gestiune economica fara personalitate juridica direct subordonate M. Bucuresti
1157 Intreprindetre de tigarete Ramnicu Sarat Buzau
1158 Intreprindetre de tigarete Sfantu Gheorghe Covasna
1159 Intreprindetre de tigarete Targu Jiu Gorj
1160 Intreprindetre de tigarete Iasi Iasi
1161 Intreprindetre de tigarete Timisoara Timis
1162 Intreprindetre de cultura si fermentarea tutunului Ocna Mures Alba
1163 Intreprindetre de cultura si fermentarea tutunului Arad Arad
1164 Intreprindetre de cultura si fermentarea tutunului Craiova Dolj
1165 Intreprindetre de cultura si fermentarea tutunului Urziceni Ilfov
1166 Intreprindetre de cultura si fermentarea tutunului Carei Satu Mare
1167 Intreprindetre de cultura si fermentarea tutunului Barlad Vaslui
1168 Centrala productiei si industrializarii pestelui -Ilfov -activitatea proprie a centralei si a unitatilor cu gestiune economica fara personalitate juridica direct subordonate Ilfov
1169 Intreprinderea piscicola Arad Arad
1170 Intreprinderea piscicola Cefa Bihor
1171 Intreprinderea piscicola Botosani Botosani
1172 Intreprinderea piscicola Braila Braila
1173 Intreprinderea piscicola Luciu Buzau
1174 Intreprinderea piscicola Cluj-Napoca Cluj
1175 Intreprinderea piscicola Constanta Constanta
1176 Intreprinderea piscicola Calafat Dolj
1177 Intreprinderea piscicola Galati Galati
1178 Intreprinderea piscicola Calarasi Ialomita
1179 Intreprinderea piscicola Iasi Iasi
1180 Intreprinderea piscicola Zau de Campie Mures
1181 Intreprinderea piscicola Bercu Satu Mare
1182 Intreprinderea piscicola Zimnicea Teleorman
1183 Intreprinderea piscicola Urseni Timis
1184 Intreprinderea piscicola Carja Vaslui
1185 Centrala Delta Dunarii – Tulcea- activitatea proprie a centralei si a unitatilor cu gestiune economica fara personalitate juridica direct subordonate Tulcea
1186 Intreprinderea de constructii si reparatii de nave si utilaje Tulcea Tulcea
1187 Intreprinderea de industrializare a pestelui Tulcea Tulcea
1188 Intreprinderea piscicola Macin Tulcea
1189 Centrala industriala de morarit, decorticat, panificatie si produse fainoase -Bucuresti- activitatea proprie a centralei si a unitatilor cu gestiune economica fara personalitate juridica direct subordonate M. Bucuresti
1190 Intreprinderea de morarit si panificatie Alba Iulia Alba
1191 Intreprinderea de morarit si panificatie Arad Arad
1192 Intreprinderea de morarit si panificatie Pitesti Arges
1193 Intreprinderea de morarit si panificatie Bacau Bacau
1194 Intreprinderea de morarit si panificatie Oradea Bihor
1195 Intreprinderea de morarit si panificatie Bistrita Bistrita Nasaud
1196 Intreprinderea de morarit si panificatie Botosani Botosani
1197 Intreprinderea de morarit si panificatie Resita Caras-Severin
1198 Intreprinderea de morarit si panificatie Sfantu Gheorghe Covasna
1199 Intreprinderea de morarit si panificatie Targoviste Dambovita
1200 Intreprinderea de morarit si panificatie Targu Jiu Gorj
1201 Intreprinderea de morarit si panificatie Miercurea Ciuc Harghita
1202 Intreprinderea de morarit si panificatie Deva Hunedoara
1203 Intreprinderea de morarit si panificatie Slobozia Ialomita
1204 Intreprinderea de morarit si panificatie Ilfob Buc. Ilfov
1205 Intreprinderea de morarit si panificatie Baia Mare Maramures
1206 Intreprinderea de morarit si panificatie Drobeta Turnu-Severin Mehedinti
1207 Intreprinderea de morarit si panificatie Piatra Neamt Neamt
1208 Intreprinderea de morarit si panificatie Zalau Salaj
1209 Intreprinderea de morarit si panificatie Suceava Suceava
1210 Intreprinderea de morarit si panificatie Tulcea Tulcea
1211 Intreprinderea de morarit si panificatie Barlad Vaslui
1212 Intreprinderea de morarit si panificatie Valcea Valcea
1213 Intreprinderea de morarit, panificatie si produse fainoase Brasov Brasov
1214 Intreprinderea de morarit, panificatie si produse fainoase Constanta Constanta
1215 Intreprinderea de morarit, panificatie si produse fainoase Galati Galati
1216 Intreprinderea de morarit, panificatie si produse fainoase Iasi Iasi
1217 Intreprinderea de morarit, panificatie si produse fainoase Targu Mures Mures
1218 Intreprinderea de morarit, panificatie si produse fainoase Slatina Olt
1219 Intreprinderea de morarit, panificatie si produse fainoase Ploiesti Prahova
1220 Intreprinderea de morarit, panificatie si produse fainoase Satu Mare Satu Mare
1221 Intreprinderea de morarit, panificatie si produse fainoase Sibiu Sibiu
1222 Intreprinderea de morarit, panificatie si produse fainoase Alexandria Teleorman
1223 Intreprinderea de morarit, panificatie si produse fainoase Focsani Vrancea
1224 Intreprinderea de morarit, panificatie si produse fainoase Bucuresti M. Bucuresti
1225 Intreprinderea de morarit, panificatie si produse fainoase Braila Braila
1226 Intreprinderea de morarit, panificatie si produse fainoase Craiova Dolj
1227 Intreprinderea de morarit, panificatie si produse fainoase Timisoara Timis
1228 Trustul inului, canepii si bumbacului – Bucuresti -activitatea proprie a centralei si a unitatilor cu gestiune economica fara personalitate juridica direct subordonate M. Bucuresti
1229 Intreprinderea de in Mangalia Constanta
1230 Intreprinderea de in Reci Covasna
1231 Intreprinderea de in Joseni Harghita
1232 Intreprinderea de in Ulmeni Maramures
1233 Intreprinderea de in Ploiestiori Prahova
1234 Intreprinderea de in Cirta Sibiu
1235 Intreprinderea de in Ghindari Mures
1236 Intreprinderea de in Sighisoara Mures
1237 Intreprinderea de cinepa Iratosu Arad
1238 Intreprinderea de cinepa Palota Bihor
1239 Intreprinderea de cinepa Buzau Buzau
1240 Intreprinderea de cinepa Ludus Mures
1241 Intreprinderea de cinepa Sagna Neamt
1242 Intreprinderea de cinepa Dumbraveni Sibiu
1243 Intreprinderea de cinepa Sinicolaul Mare Timis
1244 Intreprinderea de cinepa Vaslui Vaslui
1245 Intreprinderea de cinepa Alexandria Teleorman
1246 Intreprinderea de in si cinepa Beclean Bistrita Nasaud
1247 Intreprinderea de in si cinepa Carei Satu Mare
1248 Intreprinderea de in si cinepa Suceava Suceava
1249 Intreprinderea pentru producerea si valorificarea bumbacului Brinceni Teleorman
1250 Intreprinderea de de pescuit oceanic “NAVROM” Tulcea Tulcea
1251 Intreprinderea “PROTAN” Bucuresti M. Bucuresti
1252 Intreprinderea “Didactica M. Bucuresti
1253 Monetaria Statului M. Bucuresti
1254 Imprimeria Bancii Nationale M. Bucuresti
1255 Intreprinderea “Frigocom” M. Bucuresti
1256 Intreprinderea de produse ortopedice si protezare Bucureşti

http://www.ziar15minute.net/2013/04/04/impresionant-lista-intreprinderilor-romanesti-distruse-de-guvernele-post-decembriste/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu